Firea a cerut aviz pentru demolarea unei biserici

Firea a cerut aviz pentru demolarea unei biserici

În cursul zilei de vineri a fost semnată și trimisă către Ministerul Culturii și Identității Naționale o cerere privind eliberarea avizului privind desființarea imobilului „Cathedral Plaza”, situat în București, str. General Berthlot nr. 11-15 și str. Lutherană nr. 15 și 15A. Precizăm că acest aviz este obligatoriu pentru orice lucrări de construcții care se fac în zonele de protecție a monumentelor, așa cum este, în cazul nostru Catedrala Sf. Iosif.

Aşa cum am informat public în repetate rânduri, reamintim că Primăria Municipiului Bucureşti a iniţiat demersurile pentru punerea în aplicare a Sentinţei nr. 2520/28.06.2012 privind desfiinţarea construcţiei de birouri Cathedral Plaza. Pentru identificarea modalităţilor de demolare şi a costurilor aferente acestui proces, au fost demarate în anii precedenţi două proceduri de achiziţie publică.

Ambele proceduri de achiziţie au fost anulate, prima pentru lipsa oricăror oferte conforme, iar la cea de-a două procedura neprezentandu-se nici un ofertant. Pentru continuarea demersurilor în vederea atribuirii unui contract de consultanţă în domeniu evaluării impactului asupra structurii imobilului Cathedral Plaza şi asupra siguranţei în exploatare, precum şi pentru stabilirea modalităţilor de desfiinţare a construcţiei, a fost inclusă în Programul Anual al Achiziţiilor Publice pe anul 2017 al Municipiului Bucureşti o nouă procedura de licitaţie publică. În bugetul pentru anul 2017 a fost alocată suma de 1 milion de lei.

Nouă procedura urmează să fie publicată atât în SEAP (Serviciul electronic de achiziţii publice) cât şi în TED (Tenders Electronic Daily) versiunea on-line a „Suplimentului la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene" dedicat achiziţiilor publice europene pentru maximalizarea şanselor desemnării unui câştigător. Este de menţionat că pe rolul instanţelor de judecată mai există şi alte litigii cu privire la acest imobil, iar cercetarea judecătorească în aceste cazuri nu este finalizată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Majoritatea dosarelor privind această speţă sunt suspendate până la soluţionarea dosarului nr. 8563/3/2013, aflat aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, ce are că obiect cererea de chemare în judecată formulată de proprietarul construcţiei – S.C. MILLENIUM BUILDING DEVELOPMENT S.R.L. – prin care acesta a solicitat obligarea Primarului Municipiului Bucureşti să emită actul administrativ