FĂRĂ PRECEDENT: LOTERIA RENUNȚĂ la primele două extrageri din 2015

FĂRĂ PRECEDENT: LOTERIA RENUNȚĂ la primele două extrageri din 2015

Loteria Naţională nu va organiza primele două extrageri la jocurile loto din 2015, care ar fi trebuit să aibă loc astăzi și, respectiv, pe data de 8 ianuarie 2015, în condițiile în care nu are contract de administrare a programelor informatice care ajută la extragerea numerelor, anunță digi24.ro.

La sfârșitul lunii decembrie, Ministul Finanţelor Publice anunţa că Loteria Naţională nu mai prelungeşte contractul cu firma Intralot, cea care administra soft-urile necesare desfăşurării jocurilor de noroc. 

Ulterior, loteria a anunțat că, după extragerile aniversare de Anul Nou, de pe 30 decembrie 2014, tragerile loto vor fi reluate abia pe 11 ianuarie anul acesta.

„Managementul acestei companii este depăşit de situaţia actuală. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva din 1906, de când a fost înfiinţată Loteria”, a declarat Liliana Mincă, fost director al Loteriei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sistemul informatic este esenţial pentru activitatea Loteriei Române, iar lipsa unui contract de administrare poate duce la întreruperea activităţii companiei. 

„Jocurile erau operate exclusiv de către greci. Angajaţii Loteriei nici măcar nu aveau acces la etajul unde se desfăşura activitatea de la 6/49, de operare servere şi tot ce ţine de partea informatică. Deci, e exclus ca Loteria să aibă specialişti. Probabil, domnul Vâlcov a fost dezinformat, cum au fost şi alţi miniştri de Finanţe dezinformaţi”, a spus Sorin Constantinescu, fost consilier al preşedintelui Loteriei.

Istoria contractului cu Intralot

Contractul dintre Loterie şi Intralot a fost încheiat pe 26 iunie 1992 pentru o perioadă de 10 ani. Pe 23 martie 2000, Loteria a semnat un act adiţional, prin care valabilitatea înţelegerii a fost prelungită până la 31 decembrie 2013. În toată această perioadă, firma grecească a încasat între 7,5 şi 8,5 la sută din încasările lunare brute ale Loteriei. Doar în 2014, grecii de la Intralot au încasat de la Loterie în jur de 12 milioane de dolari. Preşedintele Companiei Naţionale Loteria Română, Adrian Mişu Manolache, a fost contactat de Digi24, dar a refuzat să ofere un punct de vedere.