Factura la curent, umflată deinvestiții fictive și subvenții mari
- Raluca Florescu
- 9 iulie 2014, 00:00
Principalii producători de energie din sectorul public, ca și producătorii de energie verde, beneficiază de o serie de compensații care scumpesc cu 30% facturile la electricitate, spun unii specialiști
Zilele trecute, statul a făcut un pas înapoi. De la 1 iulie se anunțase o etapă de scumpire a electricității, pe de o parte pentru că ne aflăm în plin proces de liberalizare a prețurilor și, pe de altă parte, pentru că introducerea „taxei pe stâlp” a crescut costurile pentru furnizorii de electricitate. Cu toate acestea, un comunicat trimis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că facturile se vor ieftini cu circa 2,6%. „Scăderea a venit în urma presiunilor noastre și a materialelor prin care arătam cât plătesc în plus românii. Timp de două zile, mijloacele media au preluat informațiile prezentate, și a urmat anunțul de scădere”, a comentat pentru EVZ Răzvan Orășanu, fost președinte AVAS și membru PDL.
Plus de 10%
Potrivit acestuia, în ciuda ieftinirilor anunțate, românii continuă să achite cu aproape 30% mai mult decât ar trebui pentru facturi. „Pe de o parte, populația, care nu are posibilitatea să cumpere energie de pe piața liberă, ar trebui să primească cea mai ieftină energie de pe piață respectiv, cea hidro. În schimb, Hidro continuă să livreze la preț scăzut altor companii. Acestea nu joacă decât rolul de intermediari și o revând mai scump”, a comentat fostul președinte AVAS. Pentru că nu au acces la cea mai ieftină energie de pe piață, românii achită în plus circa 10% pentru electricitate, spune Orășanu. Anul trecut, statul a decis ca Nuclearelectrica și Hidroelectrica să fie singurele companii care vând către populație energie la prețuri reglementate. Ambele companii au acționat în instanță ANRE, susținând că prețurile reglementate generează pierderi.
Amenajări hidrotehnice vechi de 27 de ani
Pe de altă parte, în costul facturilor este inclusă și contravaloarea lucrărilor de amenajări hidrotehnice pe care compania Hidroelectrica le decontează fără a le efectua în totalitate. „Contravalorea lor totală este de circa un miliard de euro, iar unele sunt începute din anul 1987 fără a fi încheiate nici măcar acum”, a comentat Orășanu. În opinia sa, aceste costuri scumpesc facturile cu alte 7-8 procente. De asemenea, producătorii de energie verde primesc supracompensații din partea statului. „În sistem avem un procent de circa 8 – 10% energie verde, ceea ce este enorm. Statul ar trebui să negocieze cu aceștia și să scadă susținerea pe care le-o oferă. Deocamdată, s-a făcut doar un prim pas, în sensul că nivelul compensației pe care trebuiau să o primească a fost împărțit pe mai mulți ani”, a spus Orășanu. În plus, spune specialistul, statul recunoaște în costurile companiilor o serie de investiții care au fost realizate doar parțial sau nu au fost nici măcar demarate și care sunt, de asemenea, decontate de români prin plata curentului electric.