EXPLOZIV. Cine este VINOVAT PENTRU MOARTEA lui Bogdan Gigină? Gabriel Oprea a acceptat ÎNTREBAREA ANULUI: „Am multe păcate. Voi renunţa la imunitate”

EXPLOZIV. Cine este VINOVAT PENTRU MOARTEA lui Bogdan Gigină? Gabriel Oprea a acceptat ÎNTREBAREA ANULUI: „Am multe păcate. Voi renunţa la imunitate”

Invitat la emisiunea ”Sinteza Zilei”, de la Antena 3, Gabriel Oprea a vorbit miercuri seara despre moartea poliţistului Bogdan Gigină şi despre acuzaţiile care i se adus în urma acestui episod. Printre altele, Oprea a dezvăluit ca va renunţa la imunitatea parlamentară pentru a putea fi cercetat de organele abilitate, cu toate că votul recent din Senat îi garanta protecţia în faţa legii.

„Mihai Gâdea: Cine este vinovat pentru moartea lui Bogdan Gigină?

Nu o pot spune conform legii decât judecătorii. Există şefi de traseu. Există oameni care asigură această protecţie şi cred că trebuie îndreptată atenţia şi spre acea nenorocită de groapă în care colegul nostru a căzut.

Gâdea: Cine a semnat ordinul de misiune?

Ne puteți urmări și pe Google News

Domnule Gâdea, nu ştiu asta, pentru că nu m-am ocupat cu aşa ceva.

Gâdea: Aţi cerut dumneavoastră ca Bogdan să meargă pe acea vreme?

O să port această cruce toată viaţa. Eu nici nu ştiam cine e Bogdan, nu îl cunoşteam…

Gâdea: Aţi cerut să aveţi motocicletă în acea seară cu vreme rea?

Sub nicio formă. Nu am cerut niciodată acest lucru Poliţiei Rutiere. Toate aceste competenţe sunt ale Poliţiei Rutiere.

Gâdea: De ce niciunul dintre cei care s-au ocupat de traseu nu au fost anchetaţi?

Nu cunosc. Eu am fost hărţuit îngrozitor..

Aveţi ceva să vă reproşaţi în legătură cu Bogdan Gigină

O să-mi duc această cruce toată viaţa. Nu vreau să mă scuz sau să spun alte lucruri decât că mi-am făcut datoria. Tânărul Bogdan Gigină era un profesionist, un om care şi-a făcut datoria. Provine dintr-o familie de poliţişti. Domnule Gâdea, vreau să vă spun că ancheta s-a făcut, este la DNA şi sunt convins că în scurt timp voi renunţa la această imunitate. O voi face până la alegeri. Cred că a fost o capcană politică. Am văzut că toate partidele au votat acest lucru, ceea ce este neobişnuit. La prima cerere am spus că vreau să fiu cercetat, dar ca orice om, a doua oară am cedat şi psihic. Fiind ministru de Interne, n-am văzut că aceia care aveau atribuţiuni, nu au fost chemaţi. Am fost eu chemat, ca ţintă politică. Sunt multe lucruri despre care se spune în popor că sunt la mintea cocoşului. Am multe păcate, dar îmi fac datoria şi mă ţin de cuvânt. Guvernul Ponta a fost un guvern foarte bun, este aprecierea populaţiei României. Am căutat să mă ţin de cuvânt cu acest guvern şi să îl ajut pe preşedintele României cu problemele de securitate. Probabil politicul m-a transformat în ţintă”, a spus Oprea la Antena 3.