Exerciţii militare, cu participarea rușilor, în Transnistria

Exerciţii militare, cu participarea rușilor, în Transnistria

Noi aplicaţii militare au început, azi, în Transnistria, cu participarea unor trupe ruse din regiune şi a unor unităţi speciale, aflate în subordinea administraţiei separatiste de la Tiraspol, relatează Radio Chişinău, citat de Agerpres.

„Exerciţii comune antiteroriste ale unităţilor speciale din cadrul unor instituţii de forţă (...) şi ale Grupului Operativ de Trupe Ruse în Transnistria” (GOTR) se desfăşoară în localitatea Blijnii Hutor din raionul Slobozia, indică portalul transnistrean novostipmr, citat de postul moldovean de radio.

În cadrul acestor aplicaţii sunt simulate situaţii (de luptă) reale, localnicii fiind avertizaţi în legătura cu aceasta.

În perioada 26 iulie - 3 august a.c., în Transnistria au mai avut loc exerciţii militare cu participarea trupelor ruse, având ca temă anunţată „contracararea unor ameninţări teroriste”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cadrul aplicaţiilor de atunci a fost însă folosită tehnica militară grea, inclusiv blindate, care au forţat râul Nistru.

În opinia diplomaţiei de la Chişinău, aceasta denotă că scopul aplicaţiilor a fost altul decât cel declarat.

Ministerul de Externe al Republicii Moldova a protestat faţă de exerciţiul militar respectiv.

GOTR a fost creat la 1 iulie 1995 în baza fostei a Armatei a 14-a, desfăşurată în Transnistria. Principalul său obiectiv este protejarea depozitelor cu muniţii de la Cobasna, pe care Moscova trebuia să le repatrieze demult, conform angajamentelor asumate la summitul OSCE din 1999 de la Istanbul.

Grupul Operativ de Trupe Ruse din Transnistria numără aproximativ 1.400 de persoane. Rusia mai dispune de alţi 350 de militari în cadrul misiunii sale de menţinere a păcii, ca parte a forţei de menţinere a păcii comune cu Republica Moldova şi Transnistria.