EXCLUSIV EVZ Constantin Brâncuși, artistul venerat la Paris și uitat la el acasă

EXCLUSIV EVZ Constantin Brâncuși, artistul venerat la Paris și uitat la el acasă

Mergând pe urmele celui mai mare sculptor al României descoperi o imagine dezolantă a locului în care s-a născut. În timp ce în capitala Franței atelierul și lucrările sale sunt păstrate la loc de cinste, în Hobița, casa în care a văzut lumina zilei stă să cadă, deși este declarată monument național

Turistului care străbate județul Gorj îi este aproape imposibil să nu îl îndrume pașii spre Hobița, locul unde se află „sufletul” unuia dintre cei mai mari artiști plastici ai ultimelor secole: Constantin Brâncuși (1876-1957).

Spre satul în care s-a născut cel mai mare sculptor român al tuturor timpurilor, împins de dorința de cunoaștere, respect pentru titanul culturii, ori, pur și simplu, din curiozitate, poți găsi casa în care s-a născut. Surpriza este că acolo, departe de farmecul Parisului în care a devenit celebru și este venerat, la 2.090 de kilometri distanță de capitala Franței, găsești o ruină. O construcție din lemn care stă să cadă și în care Brâncuși a văzut lumina zilei, în urmă cu 138 de ani.

Afiș pe cârciumă

Capitala județului Gorj, Târgu Jiu, este împânzită de panouri cu chipul sculptorului, atrăgând turiștii spre Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Aleea Tăcerii. Ansamblul monumental este bine îngrijit la oraș. La 21 de kilometri distanță, însă, pe drumul care leagă orașul Târgu Jiu de localitatea Tismana, în comuna Peștișani, chipul marelui Brâncuși te întâmpină pe o cârciumă, chiar în centrul localității.

Afli, și cu ajutorul indicatorului, că pe acolo se ajunge la Hobița. După ce străbați circa patru kilometri, pe partea stângă, se găsește un parc. Două porți, vopsite în alb, arată că, acolo, se juca, odată, fotbal.

„Welcome to Constantin Brancusi’ s village”

În spatele uneia dintre ele, printre buruieni, se află un bust. „Ăla e Brâncuși”, ne-a spus nea Tică, localnic din Peștișani. După prima curbă, la stânga, se găsește Casa muzeu Constantin Brâncuși. Pe partea dreaptă a drumului, pe un stâlp, înfipt în cuie ruginite de intemperii, se află un panou pe care abia se întrezărește: „Welcome to Constantin Brancusi’ s village”.

Casa natală, în ruină

Casa muzeu ne-a întâmpinat cu poarta frumos sculptată, cu o curte ceva mai îngrijită, dar cu ușa închisă. Programul de vizitare: 10-17. Doar luni e închis. Era sâmbătă. Construită de autoritățile comuniste, în urmă cu 44 de ani, casa din lemn, ridicată odată cu anexele gospodărești, specifice zonei și timpului în care a copilărit acolo marele sculptor, nu este, însă, cea în care s-a născut Brâncuși.

La doar 70 de metri distanță, tot pe partea stângă, găsim casa ruinată a familiei Brâncuși. O poartă din metal, un rest de gard și o fântână abandonată se află în fața clădirii dărăpănate. Grinzile groase se încăpățânează să reziste, fără acoperiș, la circa 150 de ani după ce au fost „meșterite” de tatăl lui Constantin Brâncuși, Nicolae Radu. Acolo ne-au întâmpinat doar câteva găini, speriate. În curte, se află un morman de lemne și moloz, iar în fundul curții, cotețe pentru păsări. Peisajul dezolant, departe de faima marelui sculptor, se întinde până spre capătul unui drum, până într-o lizieră de pădure, pe malul pe lângă care curge, liniștită, apa Bistriței.

Tabără de sculptură, abandonată în pădure

Dacă turistul are curiozitatea să meargă, mai departe, pe drumul care trece prin fața Casei muzeu Constantin Brâncuși descoperă, la capătul satului Hobița, pe partea dreaptă, o construcție din lemn. Sub acoperișul apăsat, parcă, de trecerea timpului, scrie: „Popasul turistic Hobița”.

Sculpturi abandonate

Construcția poartă amprenta unei arhitecturi rurale autentice, însă este năpădită de vegetație și pustie. „A fost un han unde veneau turiștii și artiștii care se adunau la tabăra de vară”, ne-a spus un localnic. Peste drum se ridică, semeață, o sculptură din piatră. Între popas și construcția din piatră, un drum desfundat șerpuiește până în pădure.

După câțiva metri, descoperim o poiană, în care se află o scenă și câteva sculpturi. Este ceea ce a rămas din tabăra de sculptură de la Hobița. A fost realizată de câțiva iubitori de artă chiar în zăvoiul în care sculptorul și-a petrecut copilăria. Au fost două ediții ale taberei, în 1980 și în 1981. Sculptori din țară și din străinatate s-au strâns și au cioplit în piatră adevarate opere. Peste 20 de sculpturi tronau, altădată, în aceasta tabară. Multe au fost distruse de oameni sau viituri. Acum, ascunse printre urzici sau spini, în tabăra de sculptură mai sunt doar șase opere în picioare, iar de acestea localnicii își leagă animalele, la păscut.

Casă de trei milioane de dolari,vândută pe un cal

Constantin Brâncuși s-a născut pe 19 februarie 1876, în casa lăsată acum de izbeliște de autorități. Casa natală a fost construită din bârne și blane de gorun, de tatăl său, Nicolae Radu Brâncuși, pe același teren pe care se află și casa memorială. După moartea părinților, moștenitorii au pus, într-o căciulă, bilețele din care au tras la sorți averea. Sculptorului i-a revenit terenul, iar casă natală - surorii sale, Eufrosina. Ea a luat-o și a mutat-o. Ultimul deținător al casei Eufrosinei a fost nepotul ei, Nicolae Gogoiu.

Demolată în miez de noapte

Printre localnici se știa care este casa adevărată a lui Brâncuși. Desprea acest fapt a aflat și sculptorul Florin Codre. El a cumpărat-o de la Gogoiu cu cinci milioane de lei vechi și un cal. În anul 2001, el a angajat meșteri să o desfacă bucată cu bucată. A adus și un camion pentru a transporta bârnele.

Ziariștii locali au prins de veste și s-au adresat autorităților. S-a reușit stoparea demolării, iar bârnele acoperișului au fost depozitate într-o magazie a liceului din Peștișani. În plin scandal, s-a aflat că există, la Muzeul Județean, două dosare ale casei lui Brâncuși. Casa muzeu au amenajat-o comuniștii, în 1970. Nepoata lui Brâncuși nu a vrut să le dea casa, iar autoritățile au luat una, asemănătoare, de la un localnic, Calistrat Blendea.

Ulterior, s-a aflat că valoarea casei lui Brâncuși, în Franța, era evaluată la circa trei milioane de dolari. Ministerul Culturii a declarat-o monument istoric în anul 2004. Însă, de 13 ani, casa în care a văzut lumina zilei Brâncuși zace în faza în care a fost demolată de meșterii aduși de Florin Codre.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro