Donaţie a Federaţiei Române de Şah pentru 500 de unităţi şcolare

Donaţie a Federaţiei Române de Şah pentru 500 de unităţi şcolare

Un număr de 500 de şcoli, participante la programul naţional 'Educaţie prin Şah în Învăţământul Preuniversitar', vor primi marţi, la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), o donaţie din partea Federaţiei Române de Şah (FRS), informează Agerpres.

Aceasta va consta în truse speciale, care conţin, fiecare, 10 garnituri de piese, 10 table pliabile de şah, o tablă portabilă de demonstraţie, două manuale (pentru fiecare an de studiu) şi programa primilor doi ani de studiu.

Potrivit unui comunicat de presă al MEN, remis luni Agerpres, donaţia reprezintă unul dintre angajamentele FRS faţă de cele 500 de unităţi şcolare, ca urmare a protocolului semnat, în primăvara acestui an, între MEN şi FRS, în vederea implementării programului naţional "Educaţie prin Şah în Învăţământul Preuniversitar".

"Cele 500 de unităţi de învăţământ au fost selectate pe baza unor criterii clare: existenţa unor cluburi de şah, dorinţa elevilor de a practica şahul în şcoli, existenţa profesorilor care pot preda şahul, ca disciplină, participarea la concursuri naţionale/internaţionale ale elevilor/unităţilor de învăţământ", se arată în comunicatul de presă citat.

Evenimentul va avea loc în prezenţa ministrului Educaţiei Naţionale Remus Pricopie şi a preşedintelui FRS, Sorin-Avram Iacoban.

Ne puteți urmări și pe Google News