Conferința de presă de la Helsinki a urmat unei întîlniri de peste două ore și ceva, între patru ochi a celor doi, Donald Trump și Vladimir Putin.

Putem spune din acest punct de vedere că avem de a face cu un eveniment purtător de dublă înfățișare:

Una mediatică, axată pe spectacol, și una reală, petrecută departe de opinia publică. Ceea ce am văzut noi, alături de întreaga planetă, la televizor, a fost evident spectatolul mediatic, ceea ce se pune în scenă și nu ceea ce a fost în realitate.

Ce s-a discutat și ce s-a negociat în cadrul întîlnirii private nu ne putem da seama nici dacă radiografiem necruțător gesturile și vorbele de la conferința de presă.

Sînt adevăruri care se vor dezvălui mai întîi prin fapte petrecute ici colo, unele poate surprinzătoare, altele aparent banale, apoi prin memorii ale celor implicați sau prin documente mai mult sau mai puțin convingătoare.

Ce s-a văzut la televizor?

Pentru a răspunde la această întrebare se impune o scurtă recapitulare a relației dintre cele două țări după venirea lui Donald Trump la Casa Albă. Doctrina de politică externă a lui Donald Trump, definită în cartea sa de căpătîi, despre care am mai scris, scoate Rusia din ipostaza de adversarul numărul unu al Americii. Explicația acestui paradox, care a stîrnit uimirea TeFeLiștilor, atît de la noi, cît și din lumea întreagă, trimite la viziunea originală a lui Donald Trump asupra realităților planetare din ultima vreme. Președintele american considera, încă din vremea campaniei sale pentru nominalizarea de către Partidul Republican, că cel de al treilea Război mondial, în care SUA sînt antrenate, e un Război comercial. Amenințarea Apocalipsei, prin folosirea armei atomice, a făcut ca orice tentație a escaladării între puterile deținătoare de arme nucleare să fie blocată din fașă de gîndul că, într-un Război nuclear, nu vor fi învinși și învingători. Prin urmare, domeniul în care statele lumii își administrează lovituri de moarte e cel comercial. Din acest punct de vedere – consideră Donald Trump – Rusia nu mai e pentru America un pericol de proporțiile celor atinse de pericolul URSS din timpul Războiului Rece.

Din punct de vedere comercial, Federația Rusă nu amenință cu nimic economia americană. Ba chiar, dacă ne gîndim bine, prin notele de piață de desfacere, Federația Rusă e pentru America un pămînt al făgăduinței. Marii dușmani ai Americii sînt în plan comercial: China, Germania, Coreea de Sud. Aceste state nu reprezintă un pericol în plan militar. Germania nu deține arma nucleară, iar China nu și-a arătat colții. Scoaterea Federației Ruse din rîndul marilor dușmani ai Americii, mai precis din postura de principal dușman al Americii, de către Donald Trump are și un țel perfid. Federația Rusă, după venirea lui Putin la putere, a fost constrînsă să lupte pentru a recăpăta imaginea de superputere, de forță care împarte cu America lumea. A fost o bătălie pe viață și pe moarte asumată de Vladimir Putin după epoca de după prăbușirea URSS, cînd Rusia a fost împinsă spre statutul de putere regională.

De reamintit că Donald Trump a venit la putere în America după o lungă perioadă de imobilism al Americii în materie de dosare planetare. De aproape treizeci de ani, timp trecut de la finele Războiului Rece, pînă la venirea lui Trump, politica externă a Americii a rămas înțepenită în atmosfera Războiului Rece. Atmosfera Războiului Rece a pus între paranteze confruntările economice și comerciale dintre Puterile Occidentale de teama pericolului comunist, care pericol era întruchipat de URSS. De la încheierea Războiului Rece au rămas în lume numeroase dosare ținute în stand-by: de la cel din Orientul Apropiat pînă la cel al relațiilor comerciale dintre Germania și America și trecînd prin cel al contribuției la NATO. Donald Trump e autorul unor inițiative, poate prost pregătite, poate nu temeinic explicate. Acestor inițiative nu li se poate refuza însă colosalul efect de a scoate din împietrirea de pînă acum dosare amînate la infinit de toate administrațiile americane din spaima de a nu stîrni tulburări. Candida democrată Hillary Clinton, ajunsă președinte, mai mult ca sigur ar fi păstrat toate dosarele planetare în stadiul de împietrire de pînă acum. America ar fi trăit încă vreo cîțiva ani cu iluzia că totul e bine, într-un soi de brejnevism în genul celui care a dus la prăbușirea Uniunii Sovietice din cauza împietrii în proiect. Numai că, astfel, America s-ar fi dus mai departe în jos, ca putere planetară prin refuzul de a vedea noile realități, totalmente diferite de cele ale Războiului rece.

Această viziune originală a lui Donald Trump, acuzată de TeFeLiștii americani, dar și de cei din întreaga lume, ca fiind una prea comercială într-o lume – zic ei – a valorilor democratice, rod al unei iluzii - aceea că America își mai poate permite să cheltuiască enorm în detrimentul lucrărilor publice pentru a fi jandarmul planetei - a fost blocată din start în privința Rusiei de Scandalul amestecului rusesc în alegerile americane. Victoria lui Donald Trump își are una dintre cauze și în catastrofala opțiune a Democraților pentru Hillary Clinton. Reprezentantă a Statului paralel, gata să continue în America egalității de șanse tradiția autocrată, feudală a familiilor prezidențiale, Hillary Clinton a fost respinsă de bunul simț american. Pentru Democrați, dar și pentru Deep State, făcător de președinți, victoria surpinzătoare a lui Donald Trump a avut notele unui dezastru.

În locul unei analize lucide a eșecului, atît Democrații, cît și Deep State au pus la cale Diversiunea amestecului rusesc în alegerile americane. Deoarece nu puteau explica eșecul lui Hillary Clinton ca propriul lor eșec, Democrații și Deep State au găsit rapid explicația în teza că Donald Trump a ajuns președinte grație amestecului rusesc. A fost una dintre cele mai mari imbecilități din istoria omenirii. Pe de o parte, teza a pus America într-o situație de țară din Caraibe, al cărei președinte e ales de o putere străină și nu de propriul electorat, pe de alta, au făcut cadou Rusiei lui Putin o glorie la care n-ar fi visat pînă acum nici un pravoslavnic. Rusia a reușit să-și impună un președinte al ei nu României, nu Gruziei, nu Ugandei, ci Americii. Americii!!!

Prin prisma acestor realități trebuie să judecăm ceea ce s-a dat la televizor din momentul istoric de la Helsinki. Așa zișilor specialiști în politică externă de la noi, mulți dintre ei simpli agenți de influență ai complexului militar din Occident, li s-a părut că Donald Trump n-a fost la înălțimea funcției de președinte american la conferința de presă. Acești fripturiști de popotă ar fi vrut ca Donald Trump să se zborșească în stil TeFeList la Vladimir Putin, ba chiar să-îi dea un pumn în nas, ca să vadă Planeta cine e adevăratul ei Stăpîn.

Donald Trump a fost conștient de necesarul mesaj care trebuia transmis Planetei după ceea ce el și Vladimir Putin au numit o perioadă de reîntoarcere la o tensiune mai mare decît cea atinsă în anii Războiului Rece.

Indiferent de relațiile dintre cele două țări, cei doi șefi de stat trebuiau să demonstreze Planetei că, în calitatea lor de politicieni responsabili de evitarea Apocalipsei care ar fi un Război nuclear, se pot întîlni și pot sta de vorbă fără a se înjura de mamă despre complicatele dosare ale relațiilor dintre America și Federația Rusă.

Atît Vladimir Putin, cît și Donald Trump au ținut să sublinieze în statementul lor importanța dialogului între două puteri nucleare ale planetei, două puteri de a căror minimă conlucrare depinde pînă la urmă chiar existența vieții pe Pămînt. Vladimir Putin a declarat: „Aceste negocieri reflectă dorinţa noastră comună, dorinţa mea comună, cu preşedintele Trump de a redresa această situaţie negativă din relaţiile bilaterale, subliniind primii paşi pentru îmbunătăţirea acestei relaţii, în scopul restabilirii unui nivel acceptabil al încrederii şi revenirea la nivelul anterior de interacţiune în toate subiectele de interes reciproc.”

Donald Trump a fost mult mai precis în prezentarea principalului scop al întîl nirii:

„Astăzi sunt aici pentru a continua tradiţia diplomaţiei curajoase americane, pentru că abordarea diplomatică este preferabilă conflictului. Ceea ce este bine pentru SUA este bine şi pentru Rusia şi este bine şi pentru întreaga lume. Subiectele cu care nu sîntem de acord leam discutat astăzi. Sînt multe probleme cu care ne confruntăm şi va trebui să găsim căi pentru a colabora spre rezolvarea lor. Am văzut consecinţele, atunci cînd diplomaţia este lăsată deoparte. Am văzut şi beneficiile cooperării, atunci cînd naţiunile se aliază, cum a fost în cel de-al Doilea Război Mondial. Chiar şi în timpul tensiunilor Războiului Rece, SUA şi Rusia au fost capabile să menţină un dialog puternic. Însă relaţiile noastre niciodată n-au fost mai rele decît sînt acum. Cu toate acestea, asta s-a schimbat în urmă cu patru ore. Chiar cred asta. Nimic n-ar fi mai uşor, politic vorbind, decît să refuz să interacţionez, dar asta nu ar rezolva nimic. Ca preşedinte, nu pot să / iau/ decizii de politică externă doar pentru a mulţumi oponenţii mei politici. Avem oportunitatea de a deschide noi căi de stabilitate în lume. Prefer să-mi asum riscuri politice avînd pacea în vedere decît să risc pacea.”

Indiscutabil, după această întîlnire America și Rusia nu se vor căsători, nici măcar nu se vor concubina.

Dacă nu vor mai mîrîi una la cealaltă ar fi suficient ca să apreciem întîlnirea drept o contribuție istorică la pacea lumii.