„Dolce Vita“ la CIMITIRUL BELLU

„Dolce Vita“ la CIMITIRUL BELLU

Bucureștenii sunt îi invitați sâmbătă, 16 mai, la un concert unic, „Dolce Vita", pus în scenă de artiști ai Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian“. Evenimentul - organizat de Primăria Municipiului București, prin Administrația Cimitirelor si Crematoriilor Umane, cu ocazia „Nopții Muzeelor“- va avea loc în Cimitirul Bellu, începând cu ora 21.00. Vor fi interpretate live cele mai frumoase momente din spectacole celebre de operetă și musical. Intrarea va fi liberă.

Astfel, Irina Baianț, Florin Budnaru, Ernest Fazekas, Adrian Nour și Cătălin Petrescu, acompaniați de Orchestra și Corul Teatrului de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”, îi vor încânta pe cei prezenți cu arii din spectacolele de operetă: ,,Contesa Maritza” , ,,Silvia” și ,,Prințesa Circului” de Emmerich Kalman, ,,Secretul lui Marco Polo” de Francis Lopez,  ,,Liliacul” de Johan Strauss-fiul, precum și melodii din musicalurile ,,Mizerabilii” de Claude Michel Schonberg, ,,Jesus Christ Superstar” de Steve Balsamo, ,,Notre Dame” de Riccardo Cocciante, ,,Apocalipsa iubirii” de Ernest Fazekas, dar și din cea mai recentă premieră a instituției celebrul musical ,,Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber.  Evenimentul beneficiază de participarea pianistului Ștefan Doniga care va interpreta un fragment din unul dintre cele mai cunoscute concerte pentru pian și orchestră compuse de W.A. Mozart.

 Dolce Vita, un spectacol în premieră

Fragmentele interpretate în cadrul evenimentului de la Muzeul Bellu fac parte din spectacolul ,,Dolce Vita” pus în scenă de Dragoș Galgoțiu, ce va avea premiera în luna iunie 2015 la Teatrul de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”. De la ora 19.00, pana la inceperea spectacolului, ajutati de ghizi, bucurestenii vor avea posibilitatea sa cunoasca istoria personalitatilor din Cimitirul Bellu, dar si a povestilor mai putin cunoscute ale unor lucrari din ansamblul muzeal. Printre acestea se numara: Doamna cu umbrela, Fratii Poroineanu, Monsenior Ghyka, Aviator Banciulescu, Capela Marghiloman. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Întalnire cu Joe Black

La ora 22.30,  după concertul de excepție al Teatrului de Operetă, bucureștenii sunt invitați să vizioneze filmul artistic „Întâlnire cu Joe Black", ai cărui protagonisti sunt Anthony Hopkins si Brad Pitt. Totodată, în fața capelei din Cimitirul Bellu va fi amplasată o scena și un ecran, iar pe aleea principală vor fi montate scaune.