Actualitate
Divizia MMA prezintă “Bestia Moldovei”, urmaşul lui Moroşanu
- Andrei Călin
- 21 mai 2016, 19:55
Dacă-l vezi îmbrăcat de stradă nu te impresionează cu nimic. Are 1,74 si 77 kg, o aşchie de om. În cuşcă sau pe salteaua de concurs devine însă o adevarată furie.
Se numeşte Corneliu Lascăr, are 20 de ani şi vine din satul Focşeasca, judeţul Vaslui. Face lupte libere de la 11 ani. “Făceam trânte la şcoala cu colegii şi aşa a pus ochii pe mine un antrenor de la CS Viitorul Vaslui. Mi-a zis că ar fi mai bine să încerc ceva în sport decât să mă tăvălesc prin curtea şcolii. L-am ascultat şi aşa am ajuns la lupte libere”, poveşteste Corneliu. Şi n-a făcut rău deloc ascultându-şi profesorul. A devenit campion naţional de juniori şi vicecampion naţional de tineret. În prezent se pregăteşte să facă pasul la seniori iar de anul trecut s-a apucat şi de arte marţiale mixte. “În vara 2015, antrenorul Remus Ciobanu m-a văzut cum făceam ridicări din pod cu 115 kg. A rămas uimit de forţa mea şi mi-a zis că n-ar fi rău să mă apuc de mma. Aşa am ajuns la Scorpions Iaşi, unde sunt ucenicul antrenorilor Remus Ciobanu şi Mihai Constantin. A contat mult pentru mine că Scorpions e clubul unde s-a format Cătălin Moroşanu. Dacă el, antrenându-se aici, a ajuns un sportiv de top, eu de ce nu i-aş călca pe urme ? Vreau să merg în paralel cât voi putea şi cu luptele şi cu mma-ul”, spune încrezător Lascăr. “Bestia Moldovei” i-a spus antrenorul Mihai Constantin, cel care le-a fost baci ani de zile lui Sebastian Ciobanu şi lui Cătălin Moroşanu. “Pe cât de mic îl vezi, pe atât e de puternic. În afara faptului că face ridicări cu peste 100 de kg din nişte poziţii ireale, e capabil să dea de pământ cam cu orice adversar. Îşi trânteşte colegii de antrenament de sare praful din saltele”, povesteşte Mihai Constantin, omul care i-a inventat pe Moroşanu - Moartea din Carpaţi şi pe Ciobanu - Fiul lui Dracula. Dacă Făt-Frumos îşi hrănea calul cu jăratec ca să fie un bidiviu neasemuit, Lascăr crede că poate deveni şi el un luptător fără egal, mai ales că din fragedă pruncie a fost hrănit într-un mod aparte : “tata e crescător de animale şi de când mă ştiu, în fiecare an, tăia cel puţin câte un mânz. Am mâncat la carne de mânz de mititel, de-am învăţat să şi nechez. Eu cred că şi alimentaţia asta mi-a dat o parte din puterea pe care o am acum. Eu n-am teamă de nimeni. Îi desfiinţez pe toţi !” Corneliu Lascăr, “Bestia Moldovei”, e în direct la Sport.ro, luni 23 mai de la ora 21.00 în Divizia MMA – Drumul spre Las Vegas.
Recomandările noastre