Dispar Istoria și Geografia din programa elevilor? Ce spune Ministerul Educației

Dispar Istoria și Geografia din programa elevilor? Ce spune Ministerul Educației

După ce în spațiul public a fost vehiculată informția că dIstoria și Geografia vor fi scoase din programa școlară, Ministerul Educației și Cercetărilor (MEC) vine cu precizări de ultimă oră.

Reprezentanții MEC spun că disciplinele Istorie şi Geografie nu se desfiinţează sau comasează, după ce profesorul Florinel Agafiţei a lansat în spaţiul public informaţia că cele două materii s-ar uni sub denumirea „Studii sociale".

Disciplina „Studii sociale", precizează MEC, se predă la clasele a XII-a din cadrul Filierei teoretice, profilul umanist, specializarea Ştiinţe Sociale, precum şi la clasele a XII-a din cadrul Filierei vocaţionale, profilul militar (MAI), specializarea Ştiinţe Sociale, conform programei aprobate prin ordinul de ministru 5.959/22.12.2006.

„Această disciplină intră în categoria disciplinelor Socio-Umane în învăţământul preuniversitar, alături de Gândire critică şi Drepturile copilului, Educaţie interculturală, Educaţie pentru cetăţenie democratică, Logică şi argumentare, Filosofie, Sociologie, Psihologie şi este predată de absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior de lungă durată sau absolvenţi cu diploma ai ciclului I şi II de studii universitare în domeniile Filosofie, Sociologie, Asistenţă Socială, Psihologie, Pedagogie, Ştiinţe ale Educaţiei, Ştiinţe Politice, Ştiinţe ale Comunicării, Drept, Ştiinţe Administrative, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene etc. În Metodologia de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, referiri cu privire la predarea disciplinei "Studii sociale" apar începând cu anul 2007 (metodologia este aprobată prin ordinul de ministru 2573/09.11.2007)”, se arată într-un comunicat al MEC.

Ne puteți urmări și pe Google News

Explicațiile Ministerului Educației despre comasarea Geografiei și Istoriei

Sursa citată mai precizează că specializările absolvenţilor care dau dreptul de a preda cu statut de cadru didactic calificat disciplinele din învăţământul preuniversitar sunt prevăzute în Centralizatorul privind disciplinele din învăţământul preuniversitar, domeniile şi specializările absolvenţilor învăţământului liceal pedagogic, postliceal şi superior, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ, care se aprobă anual prin ordin al ministrului educaţiei.

Disciplinele care se predau în învăţământul preuniversitar sunt stabilite în planurile-cadru de învăţământ şi se aprobă prin ordin al ministrului. În planurile-cadru de învăţământ în vigoare se regăsesc în continuare distinct atât disciplinele Socio-Umane, care includ şi disciplina „Studii sociale", precum şi disciplinele „Istorie” şi „Geografie”.

„Metodologia de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar nu conţine prevederi referitoare la disciplinele predate în învăţământul preuniversitar. În concluzie, disciplinele Istorie şi Geografie nu se desfiinţează sau comasează sub denumirea de Studii sociale, aceasta fiind o disciplină distinctă", au mai transmis reprezentanții MEC.