Descoperire de senzaţie în Prahova. Mai multe MORMINTE vechi de 5000 de ani au fost descoperite pe un teren de lângă Ploieşti

Descoperire de senzaţie în Prahova. Mai multe MORMINTE vechi de 5000 de ani au fost descoperite pe un teren de lângă Ploieşti

Arheologii Muzeului Judeţean de Istorie Prahova au descoperit, marţi, mai multe morminte vechi de aproximativ 5000 de ani, pe un câmp aflat la ieşirea din Ploieşti spre Târgovişte, în imediata apropiere a supermarketurilor Auchan și Jumbo.

Într-unul dintre aceste morminte a fost găsit scheletul unui bărbat, culcat pe partea stângă, în poziția fetusului, care, se pare avea un rang înalt în comunitatea din care făcea parte. Istoricii și-au dat seama de acest lucru datorită colierului găsit intact la gâtul scheletului.  Acest colier este al treilea de acest tip descoperit în țara noastră, primele două fiind găsite tot în județul Prahova. Colierul este compus din mai multe piese: un pandativ "ochelari" din cupru, mai multe perle din caolin, perle inelare tot din caolin şi nişte tubuleţe de cupru, scrie observatorulph.ro.

Sursa foto: observatorulph.ro

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sunt foarte importante pentru că le-am găsit în contextul în care au fost depuse, adică în mormânt. Le-am găsit în poziţia în care erau utilizate, la gâtul unui individ. Noi mai găseam astfel de piese, dar doar ne închipuiam că provin de la şiraguri. Acum avem clar o informaţie care nu lasă spaţiu pentru alte interpertări. Astfel de piese apar reprezentate pe stele funerare, în centrul Europei” a declarat pentru MEDIAFAX, Alin Frânculeasa, arheolog în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie Prahova.

Potrivit observatorulph, în zonă s-au mai găsit încă două morminte care sunt analizate de specialişti.