Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi: Dreptul la vot nu e „o lozincă”, așa cum proprietatea privată nu era „un moft”. Ponta trebuie să deblocheze organizarea alegerilor parțiale

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi: Dreptul la vot nu e „o lozincă”, așa cum proprietatea privată nu era „un moft”. Ponta trebuie să deblocheze organizarea alegerilor parțiale

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi consideră că premierul Victor Ponta trebuie să înţeleagă că dreptul la vot nu este „o lozincă”, asa cum a declarat in noiembrie 2014, şi să deblocheze organizarea alegerilor parţiale și legea votului prin corespondență, mai ales în condiţiile în care instanţa obligă Executivul să convoace alegeri.

„După lecția din noiembrie 2014, când declarația privind dreptul la vot ca lozincă i-a adus mari prejudicii în Diaspora, este de neînțeles refuzul premierului Ponta de a organiza alegerile locale parțiale. Zilele trecute, PNL Cluj a câştigat procesul cu Guvernul, iar Victor Ponta este obligat să organizeze alegeri pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Cluj în condiţiile în care locul a rămas vacant din octombrie 2014. Cazul nu este singular: în aceeaşi situaţie se mai află şi alte Consilii Judeţene, locale sau primării.  Până acum, premierul – altfel vocal pe toate temele zilei, cum sunt sportul sau durerile lombare – nu a spus niciun cuvânt pe acest subiect, deşi soluţia este foarte simplă", a spus deputatul PNL. 

Ovidiu Raețchi a amintit și de principiul american „no taxation without representation”.

"Problema reprezentării cetățenilor, prin vot, în actul de conducere e una constitutivă pentru democrație. Revoluția americană, de exemplu, s-a născut pe temelia principiului fondator „no taxation without representation”. La sute de ani distanță, noi vrem să implementăm, corect de altfel, o amplă reformă fiscală, dar le blocăm cetățenilor dreptul elementar de a fi conduși de aleșii lor direcți. Este de neînțeles cum stânga face astfel de greșeli grave în raport cu cele mai importante idei ale unei democrații liberale: în urmă cu ani de zile Ion Iliescu spunea că proprietatea privată este un „moft”, acum Victor Ponta afirmă ca dreptul la vot este „o lozincă” și se comportă ca atare în relatia cu alegătorii din Diaspora sau din România. Sunt lucruri care pot fi lungite prin forțarea legii, dar care se decontează la urne”, a completat Raețchi.

Ne puteți urmări și pe Google News