Decizia judecătorilor pentru două nume grele din fotbal

Decizia judecătorilor pentru două nume grele din fotbal

Judecătorii de la Curtea de Apel București urmează să se pronunțe, astăzi, în dosarul dezafilierii echipei de fotbal Universitatea Craiova, în care Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost condamnați, în primă instanță, la câte trei ani de închisoare cu suspendare.

La ultimul termen al procesului, anchetatorii au cerut instanței pedepse aproape de maximum pentru foștii președinți ai Federației Române de Fotbal (FRF) și Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Mircea Sandu și, respectiv, Dumitru Dragomir. Pentru faptele de care sunt acuzați cei doi foști lideri ai fotbalului românesc, abuz în serviciu și folosirea influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere, DNA a cerut condamnarea la 14 ani de închisoare.

În iunie 2016, Dragomir și Sandu au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare și au fost obligați să plătească în solidar cu FRF și LPF despăgubiri către SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA în valoare de 1.084.592.000 lei (aproximativ 240 milioane euro).

Cei doi au fost trimiși în judecată în iunie 2013 pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată; folosirea influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și sustragere de sub sechestru. De asemenea, au fost deferite justiției și FRF și LPF pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și sustragere de sub sechestru.

Procurorii au reținut că, în data de 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al FRF s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club U Craiova SA, club al cărui patron era Adrian Mititelu, din cauza încălcării grave a statutului federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor.

"Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai FRF, respectiv ai LPF, și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al FRF. Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic și pe susținerile celor doi reprezentanți ai FRF, respectiv LPF — Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva SC Fotbal Club U Craiova SA au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor și manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva Federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului", explica DNA.

Potrivit procurorilor, deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a FRF, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale — 20 iulie 2011.

"Ulterior, la data de 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a Clubului U Craiova a fost adoptată cu 'un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp'. Concret, urmare a deciziei de excludere a Fotbal Club U Craiova SA din FRF, contractele civile dintre aceasta și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar jucătorii au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului", susțin procurorii.

DNA amintea că, în 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale clubului și totodată indisponibilizase 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15,8 milioane lei.