Editura Evenimentul si Capital

De ce nu se mai termină criza. A murit Capitalismul? Modelul chinezesc amenință Occidentul

Autor: | | 31 Comentarii | 3013 Vizualizari

„A sosit momentul să luăm în calcul perspectiva unei Europe fără creștere economică, cu șomaj ridicat, și fără soluții pentru o bucată de vreme mult mai lungă decât se preconiza.” Aceasta este concluzia mai rece decât o căldare cu gheață pe care George Friedman o toarnă în capul Occidentului, într-o analiză pentru institutul Stratfor. Așadar, criza care a izbucnit în 2008 este departe, departe de sfârșit!

Până acum aveam ca etalon al crahului criza din 1929 - 1933. Iată însă că de data asta, după șapte ani, nici măcar nu se întrezărește luminița de la capătul tunelului. Ba unele voci mai pesimiste șoptesc că tot ce e mai rău de-abia de-acum urmează să vină.

Bine, dar asta contrazice tot ce se știe despre capitalism și piața liberă: unde este auto-reglarea, unde a dispărut celebra sinusoidă, cu perioadele de prosperitate care musai trebuie să vină după cele de criză, unde sunt mlădițele afacerilor sănătoase care ar trebui să răsară din pământul îngrășat de leșul falimentelor?

Scurt tratat de astronomie politică

Mă tem că aici nu mai este vorba despre capitalism. Cel puțin nu cel clasic. Transnaționalele, pe de o parte, și țările-mamut care construiesc capitalismul de stat (Rusia, China sau India), pe de alta, au perturbat piața liberă, așa cum o planetă-gigant este capabilă prin masa ei strivitoare să devieze traiectoriile corpurilor cerești mai mici din preajmă. Odată ce statele iartă datorii pe ochi frumoși (în afară de Lehman Brothers, nici o bancă nu a avut de suferit, nici măcar emoții de pe urma crizei, iar UE decide să ierte de datorii țările cu capul plecat!), sau își permit să cotrobăie prin conturi private și să confiște după bunul plac (ca în Cipru!), concepte generoase ca piața liberă, concurența și egalitatea de șanse, pe care se bazează capitalismul, devin vorbe goale.

Paradoxal, între transnaționale și capitalismul de stat nu există contradicții majore. Ba chiar se înțeleg foarte bine. Iată ce îmi declara în martie 2012 răposatul premier Radu Vasile, înainte de toate un excepțional istoric al economiei:

„Interesant este că marile companii și consorții mondiale se bucură în aceste țări autoritariste de un tratament preferențial. Descoperă aici paradisul: forță de muncă ieftină și obedientă, plus o serie de facilități din partea statului. În niște țări care sunt orice altceva, dar nu cu adevărat capitaliste. Nu mi se pare imposibil ca aceste mari firme, exponente până mai ieri ale capitalismului victorios, să fie tocmai ele promotoarele distrugerii capitalismului din interior. În China nu este comunism, dar este un capitalism de stat. Marile firme nu numai că se simt bine în China, dar au ajuns să depindă de piața chineză. Este firesc pentru ele ca problemele legate de democrație să devină secundare. În ultimă instanță, Puterea și Profitul se aseamănă.”

Capitalismul de partid și de stat

Accentul pus de Radu Vasile pe China se datorează exclusiv momentului în care am purtat discuția: Beijingul tocmai anunțase un plan ambițios de investiții în Europa, pe fondul crizei din zona euro. Altminteri, între China și Rusia nu este nici o diferență. Cam în aceeași perioadă a interviului, „The Economist” ieșea cu o copertă memorabilă: sub titlul „The Rise of State Capitalism”, apărea Lenin însuși, cu stânga înfiptă în jiletcă și cu dreapta ținând un trabuc cu emblema dolarului. Securea războiului, a contradicțiilor antagoniste dintre socialism și capitalism, asupra cărora Marx și Engels își aplecaseră cu atâta acribie bărbile, este pe cale să fie îngropată.

Pe măsură ce Europa și America bâjbâie prin bezna crizei, alte țări se ridică. Este cunoscut așa-numitul grup BRICS  - Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud). Bazându-se pe bogățiile uriașe ale subsolului, pe suprafețele imense și pe forța de muncă numeroasă și ieftină, aceste state își permit să sfideze criza și capitalismul tradițional. Conduse de oligarhii care în cârdășie cu statul exploatează discreționar resursele naturale, fac afaceri bănoase cu multinaționalele care se simt aici ca peștele în apă: fără concurenţă, de vreme ce feliile de tort se alocă pe baza înţelegerilor (citește corupției) cu conducerea centrală, şi cu o forţă de muncă ieftină şi supusă, care, bine educată în 50 de ani de maoism sau în 70 de ani de soviete, nici nu îndrăzneşte să aibă pretenţii, să lupte pentru libertăţi, sau să ceară condiţii mai bune de lucru ori alte asemenea farafastâcuri occidentale.

Dictatura a devenit acceptabilă

Ce mai tura-vura, modelul chinezesc este al naibii de tentant pentru multinaționale. (La fel era și cel rusesc, până la conflictul cu Ucraina! Sau cel turcesc, dacă nu se va transforma într-o moschee industrială!) Or, marile concerne au suficientă forță pentru a impune la putere politicienii pe care-i agreează. Deci, implicit, pot schimba și tipul de societate.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate