De ce e important bugetul personal

De ce e important bugetul personal

Calculul bugetului este o modalitate de a pune stăpânire pe banii tăi. E important să dobândeşti lucruri care să te ajute să-ţi stăpâneşti singur situaţia financiară, altfel, aceasta va fi dictată de cei cărora le datorezi bani

AUTOR : Sonia Vântu

Bugetul personal este printre cele mai importante concepte ale finanţelor private. El defineşte şi identifică toate sursele de venit şi cheltuieli, pe baza cărora e dezvoltat un plan. Un buget personal este de folos, ca orice alt buget, numai atunci când este administrat cu grijă.

Primul pas în planificarea bugetului personal este stabilirea obiectivelor. În funcţie de etapa în care te afli, acestea pot fi categorisite astfel: sănătate, educaţie, stil de viaţă, locuinţă, căsătorie, copil sau pensionare. Iar aceste obiective pot fi pe termen scurt, mediu şi lung. Atunci când planifici obiectivele, ţine mereu cont atât de urgenţe cât şi de valoarea pe care banii tăi o au în prezent şi o vor avea în viitor.

Cât costă o bătrâneţe liniştită

Dincolo de obiectivele financiare măreţe pecum achiziţia unui autoturism sau a unei locuinţe, ţine cont şi de faptul că trebuie să îţi asiguri o bătrâneţe liniştită. Pensia ar trebui să fie 75%-80% din venitul tău de dinainte de pensionare ca să-ţi poţi menţine nivelul de trai. Cu toate acestea, sunt oameni care trăiesc şi cu mai puţin. Pentru a calcula exact de câţi bani vei avea nevoie la pensie, trebuie să vezi de câţi bani ai nevoie acum. Prin urmare, după ce ai trecut toate cheltuielile pe hârtie, fă un bilanţ pe întregul an şi ajustează cheltuielile (în sus sau în jos), astfel încât să poţi anticipa cheltuielile din primul an de pensie „Dacă eşti la început de drum şi tot ce poţi să-ţi permiţi să pui deoparte este 1% din venitul lunar, este în regulă. Important este să începi cât mai devreme, să fii consecvent şi să creşti gradual procentul pe măsură ce veniturile tale cresc. Ca să îţi poţi păstra standardul de viaţă actual şi la bătrâneţe, ar trebui să economiseşti, în medie, 20% din veniturile tale, aşa încât la 60 de ani să te bucuri de un trai confortabil”, a explicat pentru Capital Alexandra Stănică, şef Departament - EXPERT DIGITAL - Specialist în Viitor.

Următorul pas, după stabilirea obiectivelor, este să calculezi veniturile lunare de care dispui. Acestea pot proveni din salarii, pensii, alocaţii, venituri din dobânzi, din dividende, din chirii, rente, din alte activităţi extraprofesionale sau venituri provenite de la membrii familiei. După stabilirea banilor pe care îi ai în administrare, trebuie să împarţi cheltuielile lunare în fixe şi variabile. Dacă, la final, veniturile depăşesc cheltuielile, atunci înseamnă că îţi rămân sume disponibile pentru economii.

Creşterea veniturilor nu ar trebui să presupună în mod automat şi o creştere a cheltuielilor, ci ar trebuie să fie o oportunitate pentru economisire. Menţinerea la zi a unui buget personal corect te ajută să ai o privire de ansamblu asupra situaţiei tale financiare, să îţi ţii sub control cheltuielile şi să îţi îmbunătăţeşti veniturile. Totodată poţi să analizezi şansele de realizare a obiectivelor pe care ţi le-ai propus iniţial.

Bani pentru facultate

Mulţi părinţi observă că rămân cu bani în plus în fiecare lună odată ce copilul lor intră în clasa 0, adică în sistemul public de educaţie.

Asta se întâmplă deoarece nu mai există costuri asociate bonelor, grădiniţelor sau deficitului de venit dat de faptul că unul dintre parteneri stă acasă cu copilul. În loc să redistribuiţi aceşti bani în alte părţi, puneţi surplusul întrun cont de economii pentru a-i asigura copilului banii necesari pentru facultate. Pentru a fi sigur că vei putea acoperi taxele de şcolarizare, cazare şi banii de buzunar necesari copilului tău pe perioada facultăţii (sau a liceului), este bine să creezi un fond de economii din timp.

De asemenea, a începe din timp înseamnă şi să analizezi starea curentă a economiilor tale şi să determini care sunt factorii care vor afecta, pe viitor, bugetul tău pentru educaţia copilului.

Carduri de credit - cum să le foloseşti inteligent

Mulţi oameni află cu stupoare că au probleme financiare fiindcă nu au monitorizat atent achiziţiile făcute prin intermediul cardurilor de credit. Pentru a evita această situaţie, îţi propunem o soluţie în 4 paşi: Stabileşte o sumă rezonabilă pe care o poţi cheltui folosind cardul de credit în fiecare lună şi limitează-te la acea sumă. Monitorizează cheltuielile asociate cardului tău de credit în mod regulat, la fel cum îţi monitorizezi bugetul personal. Scade fiecare sumă cheltuită din limita stabilită în prealabil. Nu mai folosi cardul de credit dacă te apropii periculos de mult de această limită.

Ne puteți urmări și pe Google News