Dacian CIOLOŞ: Există miniștri care se gândesc să CANDIDZE. E un lucru bun, dar trebuie să PĂRĂSEASCĂ Guvernul

Dacian CIOLOŞ: Există miniștri care se gândesc să CANDIDZE. E un lucru bun, dar trebuie să PĂRĂSEASCĂ Guvernul

Premierul Dacian Cioloş a afirmat miercuri că este pus la curent cu faptul că o parte din miniştrii actualului Cabinet şi-au propus să candideze la alegeerile parlamentare, precizând însă că în momentul în care aceștia se vor decide să fie pe liste vor trebui să plece din Guvern.

"Știu că există unii miniștri care se gândesc (să candideze — n.r.). Din câte știu, nu au luat decizii încă. Oricum le-am spus foarte clar, am spus-o și public, că, personal, cred că e un lucru bun ca oameni care au avut și această experiență guvernamentală să se implice politic, dar în momentul în care o vor face vor trebui să părăsească Guvernul", a arătat prim-ministrul, într-o declarație la sediul Misiunii Permanente a României de pe lângă ONU.

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea a anunţat miercuri că membri din actualul Guvern ar putea lua în următoarele două-trei săptămâni decizia de a părăsi sau nu Executivul pentru a se alătura Uniunii Salvați România (USR).

"Eu și alți colegi de-ai mei suntem rupți în fața perspectivei, pentru că orice fel de deal politic presupune o retragere de la guvernare, premierul Dacian Cioloș a fost foarte clar în această privință și este și o decizie absolut normală, premierul a spus vă încurajez să faceți acest pas, dar odată făcut acest pas trebuie să vă retrageți din Guvernul tehnocrat independent pe care îl conduc (...). Și atunci și eu și alți colegi ai mei care au avut asemenea discuții cu Uniunea Salvați România oscilăm între a mai folosi cele două-trei luni pentru a finaliza niște proiecte sau a face acest pas, care ar putea să asigure supraviețuirea mai mare a întregului proiect. Decizia asta, care nu este o decizie deloc ușoară, toți suntem într-un fel de efervescență a deciziilor bune pe care putem să le mai luăm încă, deci decizia asta care nu este ușoară va fi luată în următoarele două-trei săptămâni și apoi ne liniștim", a spus Ghinea, la RFI.

Ne puteți urmări și pe Google News