Două cadre diametral opuse. De o parte, Cătălin Predoiu, blazat şi peltic, la un pupitru cu un PDL decolorat în spatele său printre trandafiri lipsiţi de spini, încearcă să explice de ce DNA, CSM, ÎCCJ şi ministrul din umbră al justiţiei în guvernul alternativă pe care îl conduce, Monica Macovei, contestă codul penal şi codul de procedură penală. Răsuflă greu şi, de o manieră grandilocventă şi autosuficientă, îi repede pe jurnaliştii de rea-credinţă când aceştia îl întreabă dacă atunci când a redactat codurile a negociat cu Hrebenciuc.
De cealaltă parte, o Elena Udrea blondă, cu breton şi mărgele, tonică şi toată un zâmbet, având un măr uriaş albastru şi verde deasupra capului, încearcă să explice de ce a plecat din PDL şi s-a alăturat Mişcării Populare.
Două imagini de semn contrar care arată însă clar că PDL este trecutul anost şi plicticos, incapabil să atragă şi să seducă, dar perfect eficient în a-i adormi pe toţi cei care au curajul de a urmări ce spun democrat-liberalii, iar Mişcarea Populară este viitorul care se anunţă flamboaiant şi spumos, dacă nu convingător pentru electoratul de centru-dreapta.
De o parte, Cătălin Predoiu pentru care comunicarea este o corvoadă, jurnaliştii şi interlocutorii fiind nişte limacşi netrebnici şi rău-voitori pentru că nu cred că merită să fie preşedintele Căii Lactee. De cealaltă parte, o Elena Udrea care se hrăneşte cu atenţia presei, ca o adevărată vedetă căreia îi place să acorde autografe şi să flirteze cu aparatele fotografice ale paparazzilor ce-o urmăresc. Sunt două lumi şi două concepţii fundamental diferite care intră în coliziune. La sfârşitul zilei, te uiţi la monitorizările de presă şi tragi linie: indiferent cât de partizan politic ai fi, nu poţi să nu constaţi că PDL şi-a pierdut singurul magnet mediatic.
Ne puteți urmări și pe Google News
Mai rău pentru ei, democrat-liberalii s-au despărţit definitiv şi irevocabil de Traian Băsescu. Dacă până acum, pentru foarte mulţi votanţi „băsişti”, PDL încă reprezenta suportul politic al şefului statului, de astăzi începând, e clar că Mişcarea Populară va capitaliza mult mai consistent sprijinul Prşeedintelui. Cine crede că, în decembrie 2012, românii au mers la vot să-i voteze pe Blaga, Cezar Preda, Andreea Vass sau Sulfina Barbu, iar nu pe „oamenii lui Băsescu”, greşeşte profund. În momentul cel mai negru din punct de vedere politic, Preşedintele a fost votat de 1 milion de români la referendumul din vara lui 2012, cel puţin pe atât boicotând demersul USL. Asta în timp ce ARD a primit doar 1,2 milioane de voturi. Pe cale de consecinţă, ruptura PDL de Băsescu e dezastruoasă pentru portocaliii rămaşi în Modrogan.
Mulţi vor întreba de ce asta nu s-a tradus printr-o prăbuşire în sondaje a PDL după momentul de la perdeluţă al Preşedintelui în care îşi lua adio de la partidul pe care l-a adus de două ori la putere. Răspunsul este simplu: n-a avut cine să capitalizeze. Mişcarea Populară nu numai că nu s-a înfiinţat ca partid politic decât acum două zile, dar nici nu a avut vreun lider remarcabil care să se erijeze în depozitarul speranţelor tuturor celor care cred în Traian Băsescu.
Ziua de 30 ianuarie 2014 a adus cu sine însă transformarea fostei şefe a turismului românesc din politician în om politic. Udrea şi-a asumat acţional, nu numai discursiv, postura de urmaş politic al lui Traian Băsescu. A făcut-o mai natural decât s-ar fi aşteptat mulţi, semn că dincolo de excesele sale din unele momente, poate fi alegerea corectă. Nu numai că nu a trădat niciodată şi a rămas mereu alături de Preşedinte, dar este şi singura dispusă să se bată, parte în parte cum ar spune băieţii din Ferentari, cu golănaşul de Victor Ponta. Este, de fapt, o reeditare a unui meci mai vechi – Băsescu vs. Năstase, dar prin urmaşi de data asta.
Elena Udrea nu este liderul aşteptat de toţi cei care activează pe zona de centru-dreapta, dar este, cu siguranţă liderul de care era nevoie: singura capabilă să lupte până în ultima clipă şi dispusă la un compromis care să genereze unitatea dreptei şi un candidat comun victorios la alegerile prezidenţiale din noiembrie-decembrie. Cu venirea sa, Mişscarea Populară dă semne că prinde rădăcini întocmai ca mărul ce îi stă drept semn electoral. Mai e însă mult până la fructul dorit, aşa cum bine ştie chiar Udrea, care în urmă cu câteva luni anunţa investiţii în pomicultură.
Trecerea Elenei Udrea la Mişcarea Populară oferă speranţă celor care vor să vadă că în România există şi Opoziţie. Pentru cei care nu înţelegeau că timiditatea comunicaţională şi acţională a PDL era rezultatul blaturilor lui Vasile Blaga cu Şova pentru contracte de zeci de milioane de euro acordate de CNADNR ginerelului buldogului, perioada următoare va fi ca o hârtie de turnesol care va scoate în evidenţă că se putea face mult mai mult. Se va vedea astăzi că nu e vina presei aservite Puterii că USL calcă sub şenile România, ci rezultatul unui management profund şi voit deficitar al partidului de la care toată lumea se aştepta să facă opoziţie. Aşa cum spunea şi Mihai Răzvan Ungureanu în urmă cu doar câteva zile, se va vedea cine din PDL joacă pe sub masă cu USL-ul. Mai mult ca niciodată se va vedea că problema democrat-liberalilor nu era reprezetată Udrea, Băsescu, Boc sau Eba, ci rezultatul direct al propriei indolenţe şi neputinţe.
Plecarea Elenei Udrea reprezintă o lovitură extrem de dură primită în moalele capului de PDL. Nu numai că principalul vector de comunicare publică dispare, dar aceasta va atrage după sine către Mişcarea Populară foarte mulţi oameni din PDL care înţeleg că nu există speranţe, iar garanţiile lui Blaga&Co. sunt apă de ploaie. De la parlamentari care ştiu că e anormal că nu s-a depus o moţiune de cenzură în doi ani de guvernare USL, până la simpli membri de partid care n-au înţeles de ce Băsescu şi Boc, cei care i-au adus la Putere, au fost transformaţi în duşmani ai poporului, puşi la stâlpul infamiei şi bătuţi cu pisica cu şapte cozi a declaraţiilor lui Traian Ungureanu sau a afirmaţiilor Adrianei Săftoiu. Ca să nu mai spunem de sutele de primari PDL care s-au ales în funcţie datorită investiţiilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului din mandatul Elenei Udrea.
Dincolo de aceste observaţii punctuale, rămâne imaginea că Traian Băsescu intră în arenă, că se va bate până în ultima secundă şi că, în sfârşit, nu mai este singur. Are alături un partid cu un lider veritabil, blond şi generator de interes mediatic, o pleiadă de purtători secundari de mesaj şi o pârghie politică suficient de puternică încât să poată răsturna colosul cu picioare de lut reprezentat de USL. Ne aşteaptă un an 2014 intens şi foarte disputat. Cine pariază acum pe Ponta şi Antonescu orbeşte s-ar putea să piardă.
Recomandările noastre
