Deşi plătise ratele în avans, Maria Vizitiu Păun a fost lăsată de răposata Volksbank fără apartamentul pentru care făcuse creditul ipotecar în franci elveţieni, cu largul concurs al instanţelor de judecată. Acum cauza este la CEDO
În plângerea făcută la CEDO, după ce în instanţele din ţară nu şi-a găsit dreptatea, Maria Vizitiu Păun scrie: „Cert este că statul român nu m-a protejat în niciun fel împotriva abuzurilor care au cauzat pierderea singurei locuinţe pe care o am pentru mine şi familia mea, că sunt în pragul evacuării din locuinţă şi că toate aceste acte mi-au creat nesiguranţă şi neîncredere în actul de justiţie şi în apărarea valorilor de către instituţiile statului român şi, mai ales, mi-au creat sentimentul de zădărnicie a luptei mele împotriva unor abuzuri ce au loc, descurajându-mă, instanţa de judecată dând concursul unor astfel de abuzuri prin nesancţionarea lor”.
Primul pas greşit, împrumutul
Să luăm abuzurile pe care le reclamă M.V.P. şi „greşelile” pe care le-a făcut ea pas cu pas. Primul l-a făcut ea când, pe 31.01.2008, a contractat de la Volksbank un împrumut în sumă de 135.394 franci elveţieni pentru achiziționarea unui apartament în Bucureşti, situat la ultimul etaj al unui bloc din sectorul 6. Pentru suma contractată, trebuia să ramburseze, în 300 de luni, suma de 274.078,12 franci elveţieni, reprezentând debitul principal de 135.394 franci, dobânda în cuantum de 86.005,84 şi comisionul de risc de 52.678,28. Din momentul contractării creditului, a achitat ratele cu regularitate, cu excepția a două luni de la începutul anului 2010, pe fondul crizei economice și al desfacerii contractului de muncă ce a stat la baza acordării împrumutului. Însă, a acoperit deîndată cele două luni de întârziere.
Ne puteți urmări și pe Google News
Al doilea pas greşit, plata în avans
Mai mult, a început să facă plăți mai mari decât erau prevăzute în planul de rambursare pentru a achita mai repede suma împrumutată, nerealizând că scopul băncii nu era acela de a primi înapoi ceea ce a dat, ci acela de a lua şi pielea după datornic. Concret, tot ce plătea era trecut în dreptul comisionului de risc, şi el abuziv cum avea să se dovedească ulterior, şi a dobânzii, în felul acesta apărând cu restanţe la debitul principal. Deşi era cu plăţile în avans faţă de graficul de rambursare, fapt ce reiese din răspunsul primite de la Volksbank, cu nr. 746/16.06.2011, în 2012 banca a pornit executarea silită a apartamentului.
Pasul trei greşit, abuzul de bună credinţă
A crezut că e vorba de o eroare, aşa că s-a adresat băncii şi executorului judecătoresc arătând că îşi achită ratele chiar în avans, şi cerându-le să oprească procedura. Cum executarea silită a mers în continuare, s-a adresat instanţei civile pentru anularea executării silite şi a sesizat organele de cercetare penală împotriva Volksbank şi a executorului judecătoresc. Totodată, faţă de Directiva Consiliului 93/13/CEE/1993 şi față de dispoziţiile Legii 193/2000, care a transpus în legislaţia naţională această Directiv, s-a adresat instanței de judecată pentru anularea clauzelor abuzive din convenţia de credit, clauze ce vizau comisionul de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadenţă pe întreaga perioadă de derulare a contractului, a dobânzii excesiv de mare şi a penalităţilor de întârziere. După declanşarea tuturor procedurilor civile şi penale, în timpul derulării procesului contestației la executare, la data de 25.07.2014 Volksbank a cesionat creanţa către o societate recuperatoare, SC RABON CREDIT SOLUTIONS ROMÂNIA SRL, care a devenit noul creditor. Cu toate că noul creditor a solicitat în mod expres suspendarea executării silite până la noi dispoziții, executorul judecătoresc a continuat efectuarea actelor de executare silită până la vânzarea forțată a locuinței, în data de 26.08.2015.
Al patrulea pas greşit, să crezi în justiţie
Totuşi, la data de 28.10.2015, Tribunalul Bucureşti se pronunță irevocabil în cauză admiţând contestaţia la executare şi anularea publicaţiei de vânzare a apartamentului. Cert este că, deşi exista o hotărâre judecătorească, deși M.V. era în avans cu plata ratelor către bancă, deși convenţia de credit conţinea clauze abuzive, deşi existau încălcări flagrante ale legii în actele de executare silită, deși exista Directiva Consiliului 93/13/ CEE/1993 și Legea 193/2000, totuși locuinţa, singura pe care o deținea, i-a fost vândută prin executare silită la data de 26.08.2015, pierzând dreptul de proprietate asupra ei. Capac a pus tot Tribunalul Bucureşti, care, pe 20.09.2016, a dat toată dreptatea băncii şi executorului, fără să țină cont nici de jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, care trebuia să aibă o relevanță deosebită în soluționarea cauzei. Instanţa mai era obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al clauzelor contractuale care intrau în domeniul de aplicare al Directivei 93/13/CEE, contractul de împrumut bancar figurând în categoria celor de consum.
Recomandările noastre
