Cozmin Gușă despre Tolontan: „Un caz neplăcut pentru mass-media! Înseamnă că foloseşte cuiva împotriva altcuiva”

Cozmin Gușă despre Tolontan: „Un caz neplăcut pentru mass-media! Înseamnă că foloseşte cuiva împotriva altcuiva”

Consultantul politic Cozmin Guşă a declarat, joi seară, la Realitatea TV că informațiile despre posibila colaborare a jurnalistului Cătălin Tolontan cu Securitatea creează o situație neplăcută pentru mass-media

„Este un caz neplăcut pentru noi, pentru mass-media. Această problemă nu mai are posibilitatea să fie rezolvată in house, pe vremuri funcţiona Clubul Român de Presă, erau discuţii legate de credibilitatea presei în general, pentru că aceste dezvăluiri din surse exclusive şi sigure, dacă se vor dovedi adevărate, aruncă o mare anatemă asupra investigaţiilor jurnalistice în general. Dacă un jurnalist precum e Tolo face investigaţii la comandă sau servite înseamnă că foloseşte cuiva împotriva altcuiva, asta nu mai este investigaţie jurnalistică legitimă”, a declarat Cozmin Guşă.

Analistul susține că situația este cu atât mai gravă cu cât informațiile fac referire la un jurnalist de prim plan, ca Tolontan.

„Însă această suspiciune că ar fi colaboratorul unor foste sau actuale servicii secrete, noi ştiind cum acţionează un colaborator al serviciilor, fiind în patria lui «să trăiţi», este chiar mai gravă decât la un politician pentru că un politician face nu face se mai ascunde, dar la un jurnalist de prim plan cum este Tolontan, treaba este gravisimă”, a spus Guşă.

„Eu ştiu, colegii noştri documentează de ceva vreme acest subiect, s-au dus prin biblioteci centrale unde au găsit colecţia de la revista Românul. Este vorba despre revista foştilor securişti care s-au reactivat după 1990 într-o structură redacţională. Românul este formată de ofiţeri de securitate superiori”, a mai comentat analistul la Realitatea Tv .