Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Consiliul Naţional al PSD, mâine, la Craiova. Ponta va cere sprijinul pentru a candida la prezidenţiale

14-07/08-ponta-nd-465x390
Autor: | | 20 Comentarii | 370 Vizualizari

Social-democraţii se vor reuni, mâine, la Craiova, în cadrul Consiliului Naţional al partidului, prilej cu care premierul Victor Ponta va solicita sprijinul colegilor săi pentru a candida la alegerile prezidenţiale din toamnă.

"Voi candida. Pe 29, marţi, voi cere, în cadrul structurii PSD, pentru că am deja sprijinul oficializat al PC şi al UNPR, voi cere sprijin pentru candidatură, după care în septembrie avem nevoie de un Congres. (...) Marţi, la Consiliul Naţional, voi cere sprijinul partidului meu pentru a candida", a declarat Victor Ponta, joi, la Adevărul Live.

Tot joi, prezent la Conferinţa Judeţeană Extraordinară a PSD Călăraşi, Ponta le-a spus social-democraţilor călărăşeni că ziua de 29 iulie are o semnificaţie simbolică, împlinindu-se doi ani de la organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, când 7,4 milioane de români au votat pentru împlinirea acestui obiectiv.

"Pe 29 iulie, săptămâna viitoare, vă aştept pe toţi cei care faceţi parte din delegaţia la Consiliul Naţional să avem o reuniune a partidului la nivel naţional, o reuniune în care să aduceţi aminte oamenilor că 29 iulie 2012 este ziua în care românii l-au demis pe Traian Băsescu, este ziua în care voinţa românilor a fost neglijată, a fost respinsă de către Traian Băsescu. Îmi pare rău, pentru ţară, de aceşti doi ani pe care i-am pierdut", a spus Ponta.

Acesta a adăugat că îşi doreşte ca, în anul 2015, să revină în Călăraşi în calitate de preşedinte al României şi nu doar ca preşedinte al PSD.

'Azi sunt foarte mândru că sunt preşedinte PSD, sper însă, cu sprijinul dvs. şi al românilor, la anul, să ne reîntâlnim ca preşedinte al României. (...) Eu cred că vom câştiga alegerile prezidenţiale. (...) Sunt absolut convins că pe 16 noiembrie o să facem dreptate până la capăt. Pe 17 noiembrie vom putea încheia acest capitol din viaţa ţării noastre şi să facem o Românie puternică aşa cum avem nevoie', a mai afirmat Ponta.

Consiliul Naţional al PSD va avea loc marţi, începând cu ora 18,00, la Sala Polivalentă din Craiova. La eveniment sunt aşteptaţi să participe în jur de 5000 de social-democraţi.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 11:40 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 09:38 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate