Conferința Trump – Putin: TRĂDĂTORII strigă „TRĂDARE”

Conferința Trump – Putin: TRĂDĂTORII strigă „TRĂDARE”

După summit-ul de la Helsinki a plouat peste capul lui Trump cu acuzații de trădare. Este interesant de trecut în revistă cine sunt acuzatorii.

Un editorial al lui Robert Spencer pentru Front Page Magazine.

În conferința de presă comună cu Vladimir Putin, Donald Trump a refuzat să acorde credit concluziilor unei comunități de informații profund corupte și compromise care a lucrat asiduu încă dinainte de a fi ales pentru a-l discredita și a-l distruge.

Apoi cerul s-a prăbușit pe pământ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Directorul CIA al lui Barack Obama, John Brennan, care se prezintă drept un „american ne-partizan”, dar care a votat pentru candidatul Partidului Comunist Gus Hall în alegerile prezidențiale din 1976, a postat pe Twitter un mesaj isteric:

„Conferința de presă a lui Donald Trump a trecut pragul ‘înaltelor infracțiuni și delicte’ (pentru care președintele SUA poate fi inculpat – n.r.). Nu a fost nimic altceva decât trădare. Nu doar că afirmațiile lui Trump au fost imbecile, dar Putin îl are cu totul în buzunarul mic. Patrioți republicani, unde sunteți?”

Congresmenul democrat Steve Cohen l-a depășit chiar și pe Brennan în isterie, făcând apel la un puci militar:

„Unde sunt militarii? Comandantul suprem se află în mâinile inamicului.”

Directorul National Intelligence al lui Obama, James Clapper, care a calificat „Frăția Musulmană” ca „laică” a declarat despre conferința de presă Trump – Putin:

„Este cu adevărat incredibilă. Pe scena mondială, în fața lumii întregi, președintele Statelor Unite a capitulat și pare intimidat de Vladimir Putin. Era incredibil și foarte foarte tulburător.”

Mai puțin isteric dar în același stil, senatoarea Kamala Harris, candidată în alegerile prezidențiale din 2020, a postat:

„Lumea întreagă tocmai la privit pe președinte stând alături de Putin împotriva serviciilor de informații americane. Nu există nici o îndoială că Putin a lansat atacuri în chiar inima democrației noastre, iar președintele nostru, nefăcându-i față astăzi, l-a invitat să le repete.”

Ca răspuns la aceste istericale, comentatorul și politologul David Horowitz a oferit o mostră de sănătate mentală precizând care sunt aceste servicii secrete:

„Agențiile de informații, precum CIA, condusă de John Brennan, care a votat cu șeful Partidului Comunist în plin Război Rece și a început vânătoarea de vrăjitoare ‘Complicitatea cu Rusia’ și FBI-ul lui Comey.”

Și Horowitz a adăugat:

„Vechii partizani ai imperiului sovietic din Partidul Democrat doresc reînceperea Războiului Rece contra unei Rusie cu o putere și o influență mult diminuată, mai degrabă decât să vadă dacă nu putem face afaceri cu guvernul ei dictatorial pentru a reduce pericolele unui război nuclear și a ține în frâu regimul terorist din Iran.”

Isteria nu a fost numai în Stânga. Newt Gingrich a scris pe Twitter:

„Președintele Trump trebuie să-și clarifice declarațiile de la Helsinki despre sistemul nostru de informații și despre Putin. Este eroarea cea mai gravă a președinției sale și trebuie corectată imediat.”

Care a fost „trădarea” lui Trump? „Înaltele infracțiuni și delicte”? „Eroarea cea mai gravă a președinției sale”? Potrivit lui Chuck Todd de la NBC, aceasta constă în special „a recunoaște în fața lumii că crede în Putin mai mult decât în Statele Unite ale Americii și agențiile sale”.

Însă acest lucru este mult exagerat. Trump nu a declarat că are mai multă încredere în Putin decât în Statele Unite ale Americii. Trump și-a exprimat scepticismul față de concluziile agențiilor de informații care au demonstrat în ultimul an și jumătate că s-au rătăcit departe de misiunea lor și au devenit instituții profund partizane și corupte, pornite să găsească suficient de multă mizerie despre el pentru a-l scoate din Biroul Oval.

Președintele a numit în repetate rânduri ancheta procurorului special Robert Mueller în legătură cu Complicitatea cu Rusia o „vânătoare de vrăjitoare” și exact asta este. Marți, Trump a reluat câteva din remarcile sale din conferința de presă spunând:

„Accept concluzia comunității noastre de informații că a existat o ingerință a Rusiei” în campania prezindențială din 2016, dar a adăugat că cei care s-au amestecat „ar putea fi și alte persoane. E multă lume acolo.”

El a postat și un mesaj pe Twitter: „Mulțumesc @Rand Paul”, în replică la postarea senatorului republican Rand Paul:

„Președintele vine după un an și jumătate de anchete total partizane – ce ar fi trebuit să creadă?”

Chiar așa.După cum mulți oameni s-au amestecat în alegeri, sunt mulți oameni la Washington, ca Mueller, James Comey și Peter Strzok care se chinuie de luni de zile să-l încadreze pe Trump în complicitatea cu Rusia și până acum au fost incapabili să producă vreo dovadă.

Președintele Trump a avut dreptate să fie sceptic cu privire la comunitatea de informații și ar trebui să rămână ancorat ferm în acest scepticism. După cum ar trebui să ceară o anchetă profundă și o reformă a FBI.

Este interesant și că cei care strigă astăzi cel mai tare „Trădare” nu au scos o vorbuliță atunci când Barack Obama a trimis miliarde de dolari către Republica Iran, exact când mollahii strigau „Moarte Americii”.

În legea americană, trădarea este definită ca ajutor și sprijin acordat inamicului, Miliardele date unei dictaturi care susține terorismul nu constituie în mai mare măsură ajutor și sprijin acordat unui inamic, decât un oarecare scepticism despre agențiile noastre de informații, în mod evident corupte, cu ocazia unei conferințe de presă?

Evident că da, însă stângiștii isterizați de conferința de presă Trump – Putin sunt aceiași stângiști care au aplaudat generozitatea lui Obama față de Republica Islamică și s-au luptat cu disperare pentru a prezerva acordul nuclear dezastruos al acestui om cu acest stat în afara legii.

Este un caz clasic: cei care strigă astăzi cel mai tare „trădare” sunt cei care sunt de fapt trădătorii.