În marginea localității prahovene, în capătul străzii Orzoaia de Sus și la 80 de kilometri de București, se regăsește o minunăție arhitectonică. Construită în mijlocul unui parc secular, fosta reședință a lui Alexandru Bellu este străjuită de un foișor impozant care domină peisajul.

Proaspăt renovat, conacul construit în stil vechi românesc a fost locuit până în 1953 de ultimul moștenitor al macedoneanului Alexandru Bellu (1850-1921), construcția fiind donată Academiei Române încă din 1926. Complexul a fost ridicat în jurul anului 1850 și este considerat unul dintre cele mai frumoase din Țara Românească.

Taxă și ghid

După 1953, conacul Bellu a devenit muzeu, iar din 1990 a intrat în subordinea Consiliului Județean Prahova care l-a și renovat din bani publici. După restaurare, la începutul verii, complexul a fost câștigat de Academia Română, după ce instituția a solicitat restituirea imobilului.

Contra unei taxe de 8 lei, „casa de oaspeți” poate fi vizitată, un ghid oferind informații inedite despre încăperile generoase, aranjate tematic.

În interior sunt păstrate obiecte originale care au aparținut familiei, de la scaune sculptate la covoare de lână, mobilier mare, candelabre, picturi originale, chiar și o păpușă de ceramică a copiilor familiei boierești. Printre obiecte se regăsesc vase și stampe japoneze, icoane și arme din secolele al XVIII- lea.

Două scaune atrag atenția. Multifuncționale, ele se pot transforma din fotolii spațioase în scaune pentru rugăciune, printr-o simplă ridicare a spătarului mobil.

Crama din adâncuri

În subsol se regăsește o cramă generoasă care adăpostește mai multe butoaie uriașe, folosite în vechime la păstrarea vinului. Unul poartă chiar blazonul familiei și, spune ghidul autorizat, era preferatul boierului. O presă de vin, dintre cele mai vechi din țară, este depozitată în cramă. Potrivit legendei, strugurii erau inițial striviți cu picioarele într-un imens recipient de „tinere fete virgine”, susține ghidul conacului.

„Casa mică” este doar o parte din fostul complex deținut de Alexandru Bellu. Conacul propriu-zis, care era situat în imediata apropiere a Casei Mari și în care locuia efectiv familia boierului, a fost grav avariat în timpul cutremurului din 1984.

Lăsată în paragină mulți ani, construcția s-a deteriorat tot mai mult, până a fost dărâmată total. Din falnica clădire cu două caturi a rămas doar pragul, situat la câțiva metri de Casa de oaspeți. Vegetația a acaparat locul încet și sigur, astfel încât, astăzi, se poate doar intui măreția construcției de altădată. În foișorul de la intrarea domeniului se pot admira costume care au aparținut familiei Bellu.

Cimitirul Bellu, muzeu de artă funerară

Cimitirul Bellu este cel mai mare și mai cunoscut din București. A fost denumit după baronul Barbu Bellu, unul dintre strămoșii lui Alexandru, după ce acesta a donat primăriei Capitalei terenul de 28 de hectare, în 1853. În timp, cimitirul a devenit un uriaș muzeu de artă funerară. Cimitirul Bellu adăpostește, de asemenea, 20% din monumentele istorice ale Capitalei, monumente o frumusețe aparte și sculpturi rare. Un punct de atracție este monumentul a doi tineri îndrăgostiți, copiii unui bogătaș din Caracal, care s-ar fi sinucis. Monumentul din marmură neagră a fost ridicat de Raffaello Romanelli, sculptor italian, autorul a peste 300 de lucrări din care 40 se află în România.