Lumea occidentală a secolului XXI are ezitări în a pune pe picior de egalitate crimele comuniste cu cele naziste. Spre deosebire de Teroarea Brună, cea Roșie se bucură, în mentalul elitelor din vest, de o surprinzătoare toleranță.

Uniunea Europeană a mers până acolo încât, în 2010, a respins propunerea mai multor state membre din Est (printre care și România), de a trata în mod egal crimele naziste și cele comuniste. Bruxelles-ul nu a fost de acord ca negarea sau banalizarea crimelor comuniste să fie interzisă prin lege, după modelul legilor care sancționează negarea Holocaustului.

Rândurile de mai jos sunt pentru nostalgicii rozalii din Occident, care cred, după modelul lui Ion Iliescu, că alde Lenin, Stalin, Ceaușescu, Mao sau Pol-Pot, în ciuda zecilor de milioane de oameni exterminați,  „doar au întinat valorile comunismului”

.

Svetlana Aliluieva, fiica lui Stalin, povestește că, în ultimele clipe de viață ale Tătucului Popoarelor, acesta a deschis ochii pentru o ultimă dată. Privirea lui, „deopotrivă nebună și rea”, după cum își amintește Svetlana, i-a fixat ucigător pe fiecare dintre liderii care se aflau la căpătâiul patului de moarte, a ridicat amenințător un deget, într-un gest care i-a închețat pe toți, și apoi, spre ușurarea generală, și-a dat duhul.

Acesta este unul dintre multele fragmente inedite pe care istoricul american Joshua Rubenstein le include în recent publicata sa carte: Ultimele zile ale lui Iosif Stalin.

Până la ultima suflare, unul dintre cei mai sângeroși din istorie a știut să întrețină o atmosferă de teroare, nu doar în rândurile oamenilor de rând, ci și (mai ales) în aturajul său.

Însă, probabil cel mai cea mai cutremurătoare dezvăluire a cărții este că moartea a venit exact în momentul în care Stalin se afla foarte aproape de a-și pune în aplicare propriul Holocaust, nu foarte diferit de cel al lui Hitler.

Totul era pregătit pentru deportarea în Siberia și în Kazahstan a două milioane și jumătate de evrei ruși. Multe lagăre noi fuseseră construite, altele fuseseră mărite. Fuseseră angajate armate întregi de gardieni. Convoaie de trenuri pentru transportul deportaților așteptau în depouri.

În ultimele sale săptămâni de viață, Stalin, care deportase până atunci milioane de oameni, se pregătea să îngroașe rândurile acestor condamnați la o moarte sigură, mai lentă sau mai rapidă, în lagărele cu regim de exterminare.

Aceasta era una dintre strategiile favorite ale Georgianului Sângeros: inventa mereu câte un dușman în interiorul țării, reușind astfel să mențină vie Teroarea.

Pe 15 ianuarie 1953, Pravda dezvăluia că tocmai fusese dat în vileag un complot care urmărea să lichideze mai mulți dintre liderii comuniști. Asasinii, scria oficiosul puterii, erau chiar doctorii personali ai acestora, care, sub acoperirea îngrijirii, în realitate i-ar fi otrăvit încetul cu încetul.

„Întâmplător”, toți acei medici erau evrei. Au început arestările, care s-au înmulțit de la o zi la alta. Interogatoriile brutale (cum numai KGB-ul știa să aplice) smulg „mărturisiri” înfiorătoare despre un complot uriaș. Prava le publică cu voluptate, pe pagini întregi.

Este ceea ce a fost numit „Complotul halatelor albe”. Nici măcar medicul personal al lui Stalin nu scapă.

Însă presa nu se limitează doar la dezvăluirea presupuselor fapte, ci apasă cu putere pedala anti-semitismului.  În februarie 1953, teroarea împotriva evreilor, înghețată după sfâșitul celui de-al II-lea Răboi Mondial (prea era proaspătă amintirea lagărelor naziste), este reluată cu mai mult avânt.

Stalin însuși declarase în Biroul Politic al PCUS: „orice sionist este un spion american”.

Așadar, pregătirea psihologică pentru marea deportare era făcută, când Stalin moare în numai câteva ore, în condiții misterioase, pe 5 martie 1953.

Toși acuzații din „Complotul halatelor albe” vor fi eliberați în săptămânile care au urmat. Iar lagărele din Nord, pregătite să primească milioanele de evrei, vor rămâne goale.

Malenkov, succesorul lui Stalin, vreme de doi ani, va arăta chiar o oarecare mărinimie, eliberând circa un milion de deținuți din Gulag, abandonând în paralel multe dintre șantierele faraonice (care au servit de model și pentru Canalul Dunăre – Marea Neagră), în realitate tot niște lagăre de exterminare.

De pildă, prin abandonarea lucrului la o nouă cale ferată din nordul înghețat siberian, sunt trimiși acasă nu mai puțin de 100.000 de oameni care munceau în condiții îngrozitoare.

Moartea lui Stalin a făcut să se poată evita un Shoah sovietic. Dar va mai fi nevoie de peste 40 de ani pentru a se va prăbuși întregul sistem comunist, pe care Roland Reagan l-a numit „Imperiul Răului”.