ALERTĂ! Cod portocaliu de inundații în Maramureș, Satu Mare și Bistrița-Năsăud

ALERTĂ! Cod portocaliu de inundații în Maramureș, Satu Mare și Bistrița-Năsăud

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis astăzi o avertizare Cod portocaliu de inundații pentru râuri din județele Maramureș, Satu Mare și Bistrița-Năsăud, valabilă până mâine, la ora 12:00.

Potrivit hidrologilor, avertizarea de cod portocaliu vizează râurile din bazinele hidrografice Iza, Tur și Lăpuș — bazin mijlociu și inferior din județele Maramureș și Satu Mare, și Someșul Mare din județul Bistrița-Năsăud, unde se vor înregistra creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție și ale Cotelor de inundație și creșteri artificiale de niveluri cu posibile efecte de inundații locale pe unele sectoare de râu, din cauza influenței evoluției formațiunilor de gheată.

Aceste fenomene se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice Tur și Lăpuș. De asemenea, se menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce și pe afluenți de grad inferior.

Totodată, INHGA a emis și o avertizare Cod galben de inundații, valabilă până marți, la ora 16:00, pentru râuri din bazinele hidrografice Tisa, Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș (județele Maramureș și Satu Mare), Someșul Mare (județul Bistrița Năsăud), Someș — aval confluența Someșul Mare, afluenții mici ai Someșului aferenți sectorului aval Dej (județele Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare), Someșul Mic — bazin superior și afluenți (județul Cluj), Crasna (județele Sălaj și Satu Mare), Barcău — bazin superior și mijlociu (județele Sălaj si Bihor), Crișul Repede — bazin superior și afluenții din bazinul mijlociu (județele Cluj și Bihor), Crișul Negru (județul Bihor), Crișul Alb (județele Hunedoara și Arad), Arieș superior și afluenți (județele Cluj, Alba).

INHGA va actualiza prognoza în funcție de evoluția fenomenelor hidrologice din perioada următoare.

Ne puteți urmări și pe Google News