Chiolhanurile noului baron de Cluj, pe banii regiilor de stat

Chiolhanurile noului baron de Cluj, pe banii regiilor de stat

Liberalul Mihai Seplecan este implicat într-un prim mare scandal. El este acuzat că a dat o petrecere privată pentru alegerea în funcția de vice, pe banii Aeroportului Internațional Cluj Napoca

Mai mulți angajați de la Aeroportul Internațional Cluj Napoca au reclamat faptul că instituția lor a plătit petrecerea dată de noul președinte al Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, în cinstea alegerii în această funcție. Cheful cu pricina a avut loc în data de 25 mai 2015, la restaurantul Hotelului Victoria din Cluj Napoca, subordonat Regiei Autonome a Protocolului de Stat. Factura emisă de hotel este destinată nu lui Seplecan, ci Aeroportului Internațional din Cluj Napoca, în condițiile în care niciun angajat al acestei instituții nu a fost invitat.

„Factura este pentru petrecerea dată de Mihai Seplecan, care la data respectivă a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj. Din câte știm, la această petrecere au participat mai mulți primari liberali din județul Cluj și diverși oameni de afaceri”, susține un salariat al aeroportului. Realitatea confirmă declarația angajatului de la Regia Autonomă Aeroportul Internațional Cluj Napoca, instituție subordonată Consiliului Județean. La data de 25 mai 2015, Regia Autonomă Victoria a emis factura cu numărul 010422 în valoare de 2.000 de lei, pentru „prestări servicii de alimentație publică conform notei de plată virament 2839 anexat”.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Nota de plată FOTO: EVZ

Chef după ședință

Petrecerea a avut loc la scurt timp după ședința Consiliului Județean Cluj, din data de 25 mai 2015, când Seplecan a fost ales vicepreședinte al acestei instituții.

Ulterior, în data de 10 iunie 2015, același personaj politic a fost ales președinte al aceluiași for. Întrebat de ce a petrecut pe banii aeroportului, Seplecan a declarat, scurt, că nu își mai aduce aminte de petrecere și ne-a urat o zi bună. Nici directoarea hotelului Victoria nu a fost mai dornică să facă declarații atunci când a aflat despre subiect. Nely Dreoni este membră a PNL Cluj și o apropiată a lui Seplecan.

„Încercați să aflați date de la Consiliul Județean. A trecut atâta timp. Nici măcar nu am agenda la mine”. Întrebată de ce a fost emisă factură pentru Aeroportul Internațional Cluj Napoca dacă petrecerea a fost dată de Seplecan, Dreoni a comentat scurt: „Nu eu facturez, pentru că nu sunt contabil”.

La petrecere, cu microbuzul

Același personaj politic, Mihai Seplecan, și-a invitat apropiații la cantina din Muzeului Apei, proprietate a Companiei de Apă Someș, instituție subordonată Consiliului Județean Cluj. Petrecerea a avut loc în urmă cu o săptămână și i-a luat pe angajați total nepregătiți. „Domnul președinte Seplecan a anunțat că vine la masă împreună cu o altă persoană, așa că cei de la Compania de Apă Someș s-au pregătit. Când a ajuns la cantină, domnul Seplecan a venit cu un microbuz plin de persoane. Pentru că nu erau pregătiți pentru așa ceva, angajații au plecat urgent la cumpărături”, ne-a declarat un politician local.

„M-a sunat Seplecan să vă spun”

Directorul Aeroportului Internațional din Cluj Napoca, David Ciceo, l-a luat și el pe nu în brațe: „M-a sunat acum Seplecan și vreau să vă spun că noi, pentru Seplecan, nu am plătit nimic”. Întrebat dacă el sau alți angajați au petrecut la Hotel Victoria la data respectivă, Ciceo a negat acest lucru, dar nici nu și-a putut explica de ce a fost emisă o factură pentru Aeroportul Internațional Cluj Napoca dacă nu s-a prestat un contraserviciu.