Chinezii construiesc un nou canal care leagă Pacificul de Atlantic

Chinezii construiesc un nou canal care leagă Pacificul de Atlantic

Preşedintele Nicaraguei, Daniel Ortega, şi magnatul de origine chineză Wang Jing au declarat, sâmbătă, la Managua, că lucrările pentru realizarea unui nou canal între oceanele Atlantic şi Pacific vor începe, aşa cum era prevăzut, în decembrie 2014.

Societatea Beijing Interoceanic Canal Investment Co., al cărei proprietar este Wang Jing, a primit din partea statului Nicaragua o concesiune pentru 50 de ani, cu posibilitate de prelungire pentru încă 50 de ani, pentru a construi un canal concurent cu canalul Panama.

Acesta din urmă este, în prezent, în curs de lărgire, în baza unui proiect de 5,2 miliarde de dolari care se confruntă însă cu o serie de probleme şi întârzieri, scrie AFP.

Canalul din Nicaragua va fi mai mare decât cel din Panama şi va costa 40 de miliarde de dolari, conform estimărilor oficiale de la Managua, citate de EFE.

Ne puteți urmări și pe Google News

De-a lungul canalului se vor construi o conductă de petrol şi o şosea, planurile guvernului din Nicaragua prevăzând şi realizarea a două aeroporturi.

Construcţia canalului ar trebui să fie finalizată parţial în 2019, când acesta va putea prelua 3,9 % din traficul maritim de mărfuri la nivel mondial.