Chemarea lui Matei. SFÂNTUL ZILEI

Chemarea lui Matei. SFÂNTUL ZILEI

Matei a fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Hristos și unul dintre cei patru evangheliști. Înainte de a fi chemat la apostolat de Mântuitorul, a fost vameș. Se numea Levi, era fiul lui Alfeu și era originar din Capernaum.

Este autorul primei Evanghelii, despre care Eusebiu din Cezareea și Sfântul Epifanie spun că a fost scrisă și în aramaică, și în greacă. Potrivit lui Irineu de Lyon, Matei și-a scris Evanghelia spre sfârșitul anilor 50 și începutul anilor 60 ai primului veac creștin. Martirologiul roman afirmă că a murit ca mucenic în Etiopia. Alte texte apocrife susțin că a suferit moarte martirică în Pont. „Chemarea lui Matei”, episod surprins în numeroase opere de artă a devenit un simbol al convertirii.