Cel mai TÂNĂR OSTATIC capturat islamişti. Este creştin

Cel mai TÂNĂR OSTATIC capturat islamişti. Este creştin

Mai multe publicații online arabe au publicat o imagine absolut șocantă, care înfățișează un copil către capul căruia sunt ațințite puști mitralieră, relatează raymondibrahim.com.

Imaginea, care ar fi fost publicată intenționat de un simpatizant al Armatei Libere Siriene, este însoțită de următorul mesaj: "Cel mai tânăr ostatic din rândul sectelor ostile din Kessab".

Kessab este un sat predominant creștin aflat în apropiere de granița dintre Siria și Turcia, care a fost invadat de jihadiști de curând. Potrivit informațiilor vehiculate în presă, islamiștii au terorizat populația locală, distrugând bisericile și forțând aproximativ 2.000 de localnici să părăsească satul, dar păstrând ostatice o duzină de familii.

Cum imaginile au apărut pe site-urile arabe de socializare, mulți și-au exprimat dezgustul și oroarea, condamnându-i pe rebelii sirieni, în timp ce alții le-au contestat autenticitatea.