M-am gândit mult dacă are rost să scriu textul ăsta, pentru că oricum nu va schimba nimic. S-a scris atât de mult deja pe tema refugiaților, încât, inevitabil, nu voi putea fi originală, nu voi putea scrie ceva ce nimeni n-a mai auzit/citit/vorbit în ultima vreme. Problema e că mă mănâncă degetele și simt nevoia să înșir câteva lucruri care mă preocupă.
Nu înțeleg deloc cum s-a ajuns la situația acesta în care societatea românească este de atât de clar împărțită în două: pro sau contra refugiați! Nu există cale de mijloc, nu știu pe nimeni care să se abțină de la a-și da cu părerea pe această temă, care să recunoască un lucru simplu: nu știu cum stă treaba, nu știu de fapt care sunt cauzele și nici ce soluții există! Nu, toți avem o opinie pe care o susținem sus și tare, ca și când am deține adevărul absolut.
Sincer, nu mi-am imaginat niciodată că foarte mulți români sunt atât de xenofobi, rasiști, intoleranți, egoiști și „ospitalieri”, cum ne dezvăluie momentul actual. Nu acuz pe nimeni, nu am dreptul să judec și încerc să nu fac asta. Majoritatea celor cu care vorbesc sau a celor pe care-i citesc s-au transformat în oameni care urăsc, care vor să moară și capra vecinului, să plece toți imigranții ăștia teroriști (actuali sau în devenire) la casele lor, în țara lor, oriunde, treaba lor, numai să nu ne deranjeze pe noi și pe europeni. Am uitat de episodul „cerșetorilor” români, al discriminării, povestea romilor plecați în străinătate, am uitat cum batem la poarta Schengen, cum am bătut la poarta dreptului de liberă circulație și șanse egale la muncă în străinătate și am uitat atât de repede cum eram încadrați toți în aceeași categorie: hoți, infractori, forță de muncă necalificată și prost plătită, la negru, care strică „piața”, și așa mai departe.
Comentatorii se împart, inevitabil, în de „dreapta” și de „stânga” – primii ar fi cei care se tem de invazia musulmană, de cotropitori, de faptul că noi, creștinii, vom fi exterminați, și nimic nu ne mai salvează, pe termen lung. De asemenea, se tem de dezastrul economic, pentru că acești „oameni fără căpătâi” ne fură efectiv slujbele, ne tulbură liniștea, ne zdruncină credințele și adevărurile (a se citi prejudecățile) adânc, foarte, foarte adânc înrădăcinate în mentalitatea noastră conformistă! Și, desigur, cei care au „surse” în serviciile secrete ne explică, atotșiutori, cât de tâmpiți suntem că nu vedem cum se înfiltrează dușmanii în rândul oropsiților, cum la fiecare 20-50 de sirieni, afgani, pakistanezi, nord-africani, etc, este înfiltrat câte 1-2 teroriști, care ne vor arunca în aer...curând, foarte curând!
Ne puteți urmări și pe Google News
Mi se spune că cei ce sunt „de stânga”, „social-democrați și populiști” (n-are nicio legătură cu doctrina, de fapt), sunt prea emoționali și judecă doar cu inima, nu cu capul, sunt extrem de naivi, habar n-au de realitatea înconjurătoare, etc!
Așa o fi, nu am găsit eu răspunsul, marele RĂSPUNS la această tristă realitate, dar mi se pare incredibil cât ne isterizăm în legătură cu o situație care, deocamdată, nici măcar e a noastră – vom primi 1.800 de imigranți și nu vom putea face față?? Nu suntem pregătiți pentru ei? Vai de soarta noastră atunci! Nu sunt 100.000, sunt câteva mii de oameni, într-o țară cu 18 milioane de locuitori!
Problema este una complicată și în mod cert există rațiuni sociale, economice, financiare, pragmatice, care să ne pună pe gânduri. Doar ideea că atrocitățile ISIS și ale extremiștilor islamiști se mută cu arme și bagaje în Europa ne dă dureri de cap și nu trebuie să stăm cu mâinile în sân. De acord! Dar hai să facem ceva concret să ne securizăm granițele, să încercăm să creăm mecanisme care funcționează, de control și triere a imigranților și să nu ne mai isterizăm inutil.
Teoriile conspirației sunt și ele parte din peisaj – e mâna SUA, ba nu, a Rusiei, scenariul de distrugere a Germaniei, de destabilizare a spațiului Schengen, etc. Unele pot fi chiar reale, nu neg, dar oare nu putem să căutăm metode de a face față situației fără să generalizăm, fără să manipulăm și ținând ochii larg deschiși? Să vezi oameni care mor pentru a ajunge în Europa, cu familia sau fără, tineri, bătrâni, femei, copii, disperați, de sărăcie și război, și să spui „să-i împușcăm, să-i evacuăm, sunt toți niște monștri deghizați” este atât de inuman, pur și simplu inuman!
Să găsim soluții, sunt absolut de acord că va fi foarte greu pentru Europa să se descurce în această situație, dar putem să fim oameni în același timp, vă rog?
Recomandările noastre
