Cea mai mare bancă din România taie ratele clienţilor şi cu 30%!

Cea mai mare bancă din România taie ratele clienţilor şi cu 30%!

Cea mai mare bancă din România, Banca Comercială Română (BCR), oferă clienților cu credite imobiliare și celor cu garanție ipotecară posibilitatea de a beneficia de o dobândă mai bună, echivalentă cu media pieței în acest moment (4,95%), dar și posibilitatea de a avem 5 ani dobândă fixă.

Apoi, dobânda va fi calculată EURIBOR + 3%. Pentru creditele de consum cu ipotecă dobânda este mai mare cu 1%. Oferta, adresată toturor celor au un credit imobiliar/ipotecar/ consum cu ipotecă în derulare, îi poate ajuta pe clienţii băncii să-şi reducă ratele şi cu 20%.

“Echilibrul între rezultatele financiare și relația cu clienții este starea de normalitate către care ne îndreptăm. Suntem o bancă diferită față de acum trei ani, avem o noua filozofie de business, și acest lucru se vede în măsurile pe care le luăm. BCR își ia angajamentul să fie un partener pe termen lung pentru clienți și să se adapteze, inclusiv prin găsirea soluțiilor comerciale cele mai potrivite, provocărilor contextului economic. Am început prin a ne asculta mai bine clienții și am creat o unitate specială dedicată îmbunătățirii experienței clienților. Am lucrat în permanență la îmbunătățirea cunoștințelor de educație financiară a clienților noștri, și am încununat aceste eforturi cu lansarea unui Ghid de Creditare Responsabila, pe care l-am facut în parteneriat cu Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare și pe care l-am distribuit astăzi în câteva sute de mii de exemplare” a declarat Dana Demetrian, Vicepreședinte Retail&Private Banking, BCR.

Pentru clienții BCR, pe lângă reducerea de peste 20% a ratei lunare de plată, banca oferă un flux rapid de aprobare, cu documentație simplificată, într-un singur drum la bancă, comisioane zero și asigurarea de viață gratuită pe întreaga durată a creditului.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Mai facem un pas, probabil cel mai imporant în relația cu clienții noștri de până acum, și le oferim, proactiv, celor care au arătat bună-credință și interesul pentru un parteneriat pe termen lung cu banca, plătindu-și ratele la timp, posibilitatea de a beneficia de rate reduse cu până la 30% cu o singură vizită la bancă, fără o analiză suplimentară a veniturilor sau a garanțiilor” a încheiat Dana Demetrian.

 Pentru a beneficia de această ofertă, clienții BCR cu credite ipotecare sau garantate cu ipotecă, trebuie să se adreseze băncii – prin contact center la numărul 0800.801.227  sau în unitățile bancare, la consilierii specializați.

Pentru scurtarea timpului de aprobare, banca a contractat notari publici, care vor fi disponibili în unitățile băncii pentru a facilita semnare tuturor documentelor necesare. Oferta băncii include și o asigurare de viață gratuită pe perioada de derulare a creditului.

Exemplu: Ileana are un credit de 51.250 de euro din noiembrie 2007, pe 30 de ani. Ea mai are de platit 269 de rate. Rata actuală a dobânzii este de 10,10%. În prezent, ea plătește 403 de euro pe lună. După acceptarea noii oferte a BCR (4,95%), ea va plăti 264,5 euro pe lună.