Ce nu spune Antena 3 despre bătrâna de la Rădăuți. Referat DNA: “A dat șpagă 1.000 de euro unui judecător pentru ca fiul său să câștige un proces de revendicare imobiliară!”

Ce nu spune Antena 3 despre bătrâna de la Rădăuți. Referat DNA: “A dat șpagă 1.000 de euro unui judecător pentru ca fiul său să câștige un proces de revendicare imobiliară!”

Cazul bătrânei de 72 de ani, Maria Cociorvan, din Rădăuți a fost îndelung mediatizat de mai multe posturi de televiziune. Postul Antena 3 a susținut că femeia a fost pusă sub acuzare doar pentru că ar fi dat mită găini și ouă. “Evenimentul zilei” prezintă detalii inedite din referatul procurorilor DNA de începere a urmăririi penale.

Potrivit anchetei DNA, în data de 19 martie 2014, respectiv, 16 aprilie 2014, Maria Cociorvan i-a înmânat judecătorului Bogdan Bărbuță produse alimentare (35 ouă şi miere), respectiv, suma de 1.000 euro. Toate aceastea în schimbul promisiunii că acesta din urmă va interveni pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Rădăuţi, învestit cu soluţionarea dosarului nr. 4427/285/2012, în care fiul cumpărătoarei de influenţă avea calitatea de reclamant.

  • Astfel, la nivelul judecătoriei Rădăuţi se află spre soluţionare dosarul 4427/285/2012 (în care parte este Cociorvan Nicolai Vasile – fiul lui Cociorvan Maria şi Cociorvan Diana Maria în calitate de reclamanţi şi Apetri Ion şi Apetri Marius în calitate de pârâţi) care are ca obiect „revendicare imobiliară”. Cel care a i-a făcut legătura bătrânei cu magistratul, este avocata Silvia Panțiru.

Potrivit monitorizării DNA, în data de 17 martie 2014 ora 08.16.52 judecătorul Bogdan Bărbuţă poartă o convorbire telefonică cu Panţiru Silvia, aceasta din urmă solicitându-i judecătorului o întâlnire în care să vină cu Maria Cociorvan deoarece pe 24 mai ar urma să aibă un termen (discotecă – termen folosit în discuţiile celor doi) stabilindu-se ca întâlnire între cei trei, data de 19 martie 2014.

 

Filmul șpăgii

 

Cu privire la această întâlnire, în data de 19 martie 2014, ora 22.31, Silvia Panţiru poartă o discuţie telefonică cu Lucreţia Nicoară în care îi precizează acesteia că în acea zi a fost la judecătorul Bogdan Bărbuţă cu Maria Cociorvan şi i-a dus acestuia mai multe produse alimentare (35 ouă, miere de albine).

  • La data de 30 martie 2014, ora 20.06, Maria Cociorvan i-a spus  Silviei Panţiru că va pregăti 1.000 euro (10 ouă negre) pe care le va duce judecătorului Bogdan Bărbuţă. De asemenea în ziua de 11 aprilie 2014, ora 11.19, Silvia Panţiru îi solicită o nouă întâlnire judecătorului Bogdan Bărbuţă în care să vină cu Maria Cociorvan, deoarece aceasta „are termen pe 30”, judecătorul confirmându-i întâlnirea pentru data de 16 aprilie 2014. Ulterior, în aceeaşi zi la orele 11.26, Silvia Panţiru o sună pe Maria Cociorvan şi îi comunică acesteia că a discutat cu judecătorul Bogdan Bărbuţă pentru a se întâlni toţi trei în data de 16 aprilie 2014, recomandându-i acesteia să nu-i mai ia judecătorului produse alimentare ci doar suma de bani, respectiv 1000 euro, discuţia purtându-se astfel: „Şi tu nu-i aduci nimica, tu... ai zece ouă acelea (o mie de euro – menţiunea DNA!) şi gata, dar miercuri o zis să vin cu tine, na sau mergi tu singură, na dacă nu vrei să merg cu tine, mergi numai tu”.

Banii erau denumiți codificat “ouă negre”

În data de 15 aprilie 2014, ora 09.55, Silvia Panţiru o apelează telefonic pe Maria Cociorvan, spunându-i acesteia că este la judecătorul Bogdan Bărbuţă şi că acesta doreşte să vorbească cu ea. În acelaşi context, judecătorul Bogdan Bărbuţă o întreabă pe Maria Cociorvan de numărul dosarului şi data când are termen, aceasta confirmând ziua de 30 aprilie 2014. În continuare Silvia Panţiru îi transmite Maria Cociorvan că a doua zi la orele 8.30-09.00 trebuie să se întâlnească cu judecătorul. Relevantă este discuţia telefonică din data de 28 aprilie 2014 ora 16.39 în care Silvia Panţiru îi recomandă Mariei Cociorvan să se ducă pe 30 aprilie la proces chiar dacă i-a dat judecătorului Bogdan Ilarion Costică Bărbuţă suma de 500 de euro (cinci ouă negre).

 

Teama de a pierde procesul

 

În convorbirea telefonică din data de 6 mai 2014 ora 15.50, Maria Cociorvan i-a comunicat Silciei Panţiru faptul că procesul la care a avut termen pe data de 30 aprilie 2014 (4427/285/2012) s-a amânat pentru luna iunie şi îşi exprimă nemulţumirea că deşi a dat suma de 1500 lei încă nu a rezolvat nimic. Avocata face referire la un alt caz când a mituit judecătorul, cel al Victorie Ţîcşă care a pierdut procesul deoarece nu a dat suficienţi bani judecătorului. În acelaşi context, Silvia Panţiru specifică faptul că Maria Cociorvan i-a dat judecătorului 500 de euro (cinci ouă) şi că trebuie să meargă iar la acesta înainte de termenul de judecată din luna iunie „să-i spunem tăt ce s-o întâmplat… să fie curat”. În convorbirea telefonică din data de 12 mai 2014, Maria Cociorvan îşi arată nemulţumirea faţă de Silvia Panţiru cu privire la faptul că deşi i-a dat judecătorului Bogdan Bărbuţă sume de bani acesta „încă” nu a ajutat-o cu nimic. Silvia Panțiru i-a explicat Mariei Cociorvan că Victoria Ţîcşă a pierdut procesul deoarece i-a dat judecătorului numai 500 euro (cinci ouă negre), „porci bătrâni şi un cocoş…”.

 

Procesul și acuzațiile

 

Procesul pentru care a intervenit Maria Cociorvan, dosarul 4427/285/2012 de la Judecătoria Rădăuți, are următorul termen de judecată pe 30 septembrie 2014. Judecătorul Bogdan Bărbuță este în arest din luan iunie 2014, iar Silvia Pantiru este cercetată în libertate pentru complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată. Maria Cociorvan este cercetată pentru cumpărare de influenţă în formă continuată.

Ne puteți urmări și pe Google News