Ce au în COMUN peste 75% din cazurile de CORUPŢIE la nivel MONDIAL

Ce au în COMUN peste 75% din cazurile de CORUPŢIE la nivel MONDIAL

Aproximativ 75% din cazurile de corupţie din lume sunt legate de companiile offshore înregistrate în paradisurile fiscale, a semnalat luni preşedintele organizaţiei Transparency International (TI), Jose Ugaz, pe baza datelor conţinute într-un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), scrie Agerpres.

În timpul unei reuniuni cu Asociaţia presei străine din Peru, Ugaz a anunţat că lucrează în prezent la o nouă strategie a Transparency International pentru orizontul anului 2020, astfel încât această organizaţie să poată fi mai activă şi să desfăşoare acţiuni legale în contextul unei corupţii globale mai organizate şi mai sofisticate în comparaţie cu situaţia de acum 20 de ani.

Referindu-se la posibile măsuri, el a subliniat că la recenta reuniune din Australia a grupului G20 a fost luată în discuţie propunerea sa de elaborare a unei reglementări globale care să instituie un registru global al companiilor offshore, astfel încât să poată fi identificaţi adevăraţii proprietari ai acestora.

Alte obiective ale TI sunt un angajament global pentru refuzarea vizelor de intrare în alte state în cazul persoanelor confirmate că au obţinut fonduri semnificative pe căi ilicite, precum şi instituirea unui registru detaliat cu bunurile de lux deţinute de asemenea persoane.

Pe de altă parte, preşedintele Transparency International a declarat că această organizaţie priveşte cu interes avansul unor formaţiuni politice radicale, precum Syriza în Grecia sau Podemos în Spania, ce ilustrează 'saturaţia' cetăţenilor faţă de evoluţiile din ţările lor.