Ce a răspuns preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, întrebat dacă i-a fost INTERCEPTAT telefonul

Ce a răspuns preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, întrebat dacă i-a fost INTERCEPTAT telefonul

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, luni, componenţa Comisiei de control al SRI, care îl va avea ca preşedinte pe Adrian Ţuţuianu.

Întrebat dacă a discutat cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, acesta a declarat că "Normal că am avut o discuţie cu preşedintele partidului, să vin şi să sprijin un control real al SRI. A fost o discuţie între doi colegi". 

În ceea ce priveşte faptul că PMP s-a retras de la şedinţa de plen, deoarece partidul nu are niciun reprezentat în comisiile SRI şi SIE, Ţuţuianu a precizat că "Am să comentez strict din perspectiva reglementării. Dacă ne uităm la Hotărârea 30, acolo spune clar: 9 membri. Ca să poţi să măreşti numărul, să faci, de exemplu, 11 membri, ar fi trebuit să avem o altă hotărâre, ori noi nu suntem în situaţia aceasta. Solicitarea lor nu are niciun fel de temei. Prin raportare la reglementarea actuală, nu există niciun fel de temei". 

Chestionat dacă s-a întâlnit vreodată cu Florian Coldea, Ţuţuianu a declarat că nu îl cunoaşte. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Jurnaliştii l-au întrebat pe noul preşedinte al comisiei de control al SRI, dacă a avut sentimentul că telefonul i-a fost interceptat. "Asta sigur s-a întâmplat", a punctat Adrian Ţuţuianu.   

Alături de preşedintele comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, Vicepreşedinte va fi Marian Gheorghe Cupşa (ALDE), iar secretar Verestoy Attila (UDMR).