CÂTE oraşe mai sunt branşate la sistemul centralizat de încălzire!

CÂTE oraşe mai sunt branşate la sistemul centralizat de încălzire!

În acest moment, în România, doar 67 dintre cele 320 de oraşe beneficiază încă de sistem centralizat de încălzire, în timp ce numărul debranşărilor este în continuă creştere.

În aceste condiţii, şi ţinând cont de nevoia pieţei locale de eficienţă, se estimează că introducerea, din luna septembrie a acestui an, a noilor directive europene ErP (Energy-related Products Directive), va avea un impact puternic şi va schimba percepţia românilor cu privire la echipamentele alese pentru încălzirea locuinţei, potrivit unei analize realizate de Ariston Thermo România, .

„În acest moment, potrivit analizei Ariston pe baza datelor raportate de ANRSC şi INSSE, din peste 320 de municipii şi oraşe, doar în 67 mai există sistem centralizat de termoficare, iar majoritatea românilor sunt permanent în căutarea unei alternative pentru încălzire, dorind atât confort, cât şi reducerea costurilor”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Astfel, odată cu luna septembrie a acestui an, când directivele europene vor impune comercializarea doar de produse ce ating un anumit prag de eficienţă energetică, românii aflaţi în căutarea unei alternative la sistemul centralizat de încălzire vor achiziţiona şi instala centrale termice în condensare, care au o eficienţă ridicată comparativ cu cele convenţionale.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Introducerea directivelor ErP are ca principal scop reducerea consumului de combustibil și a noxelor. Astfel, prin restrângerea echipamentelor disponibile pe piaţă doar la cele cu un grad ridicat de eficienţă, estimăm că vom asista la o educare a consumatorilor care vor înţelege această necesitate”, a mai spus Drăguleanu.

„În acest moment, din cele 67 de localităţi în care consumatorii casnici beneficiază de sistem centralizat de încălzire, 3 reuşesc să însumeze cca. jumătate din numărul total de abonaţi la nivel naţional”, a afirmat Drăguleanu. Astfel, oraşele Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca, singurele oraşe din România cu peste 300.000 de locuitori ce mai dispun de sistem termoficat, au un total de 660.000 de abonaţi la CET-uri, cifră ce însumează cca. 50% din numărul total de 1,326 milioane de abonaţi la nivel naţional.

„Chiar dacă încă dispun de un număr mare de abonaţi, oraşele Cluj-Napoca şi Timişoara s-au confruntat în ultimii ani un număr foarte mare de debranşări. Astfel, în perioada 2012 – 2014 la Timişoara peste 13.500 de familii au renunţat la sistemul centraliat, iar la Cluj-Napoca numărul a ajuns la aproape 5.000”, a mai spus reprezentantul companiei.