Afacerile lui Ceaușescu. Cât încasau comuniștii din școlarizarea specialiștilor militari LIBIENI

Afacerile lui Ceaușescu. Cât încasau comuniștii din școlarizarea specialiștilor militari LIBIENI

În anii 80, sute de libieni au fost școlarizați în România, contra cost. În arhiva Partidului Comunist Român (PCR) se regăsește o raport din care rezultă că statul comunist aduna sume de ordinul milioanelor de dolari din școlarizarea cadrelor militare din Libia.

Astfel, în raportul descoerit de evz la Arhivele Naționale, se arată că ”s-au purtat tratative cu Organizația Industriilor Militare din Libia pentru școlarizarea în țara noastră a unor subingineri, tehnicieni și maiștri”. Potrivit documentului, pregătirea acestora urma să se facă în trei serii, a câte 600 de cadre, pe o durată de patru ani fiecare.  Prima serie urma să înceapă instruirea în ianurie 1982, iar celelalte în septembrie 1982 și septembrie 1983. Școlarizarea se făcea în facultăți dar și în Ministerul Apărării Naționale.

Taxa de școlarizare

Potrivit protocolului, tarifele negociate erau extrem de ”piperate”. Pentru fiecare tehnician sau maistru școlarizat în România, statul primea de la libieni 1350 de dolari pe lună. Pentru subingineri, tariful era de 1.500 de dolari pe lună. ”Aceste tarife sunt superioare, în medie, cu 12% celor obținute în acest an la școlarizarea altor cadre libiene. Din activitatea de școlarizare a primei serii sse estimează un aport valutar de cca 35 milioane dolari. (...) Plata se va face prin acreditiv documentar irevocabil domiciliat la Banca Română de Comerț Exterior. Față de cele de mai sus, propunem aprobarea semnării de către Romconsult a contractelor externe cu partenerul libian, în condițiiel menționate”, se arată în documentul depozitat la Arhivele Naționale.

Actul a fost semnat în decembrie 1981 de vicepriministru și Ministrul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, Cornel Burtică. Ministrul Apărării Naționale, general Constantin Olteanu s-a arătat și el de acord cu școlarizarea libienilor contra cost, la fel și fostul ministru al Industriei de Mașini Unelte Electrotehnică și Electronică, Gheorghe Petrescu. 

Ne puteți urmări și pe Google News