Castelul de lut al Zânelor, de la Porumbacu de Sus

Castelul de lut al Zânelor, de la Porumbacu de Sus

La marginea satului din județul Sibiu, un bucureștean a construit un refugiu pentru cei care vor să evadeze dintre betoane

Deși turnulețele-i șui pot fi admirate de acum, castelul de lut Valea Zânelor, din Porumbacu de Sus, nu este finalizat. În cursul acestei veri, Vasile Răzvan, din București, plănuiește să finalizeze o terasă restaurant, pentru turiștii care devin tot mai mulți. „Oamenii vin să vadă, își fac fotografii, stau puțin la aer și pleacă”, povestește proprietarul hotelului.

Afacere de familie

Bucureștean la origine, Vasile Răzvan a spune că întotdeauna s-a simțit atras de Transilvania, în parte și pentru că mama lui este din Ardeal. Din primăvara lui 2014 a demarat la Porumbacu de Sus construcția unui complex turistic pe care vrea să-l transforme în afacere de familie, care să îl și „scoată definitiv” din Capitală. „Am ales județul Sibiu pentru că am considerat că este o zonă cu foarte mult potențial. M-am gândit și la Valea Prahovei, însă acolo totul este deja suprapopulat. Ardealul m-a atras dintotdeauna”, spune Răzvan. El se declară încântat și de susținerea pe care a găsit-o din partea sibienilor. „Au fost foarte înțelegători și receptivi oamenii, am primit un sprijin total din partea lor, chiar dacă veneam din București”, a mai spus Răzvan.

O construcție care „respiră”

Ridicarea complexului de la Porumbacu a consumat nouă luni, timp în care Răzvan s-a ocupat personal de proiect, zi de zi, muncind cot la cot alături de angajați. Totul a fost realizat din materiale luate din natura imediat apropiată: „Este o construcție care respiră, își păstrează umiditatea și ne oferă ocazia de a trăi în comuniune cu natura”.

Finalizarea proiectului va fi reprezentat de momentul în care Răzvan și familia lui se vor muta definitiv la Porumbacu. „În momentul în care finalizăm finisajele interioare și se poate locui în condiții decente intenționez să mă mut la Porumbacu, alături de familie. Din păcate, lucrurile nu se mișcă atât de repede pe cât mi-aș dori. Scopul este ca, la final, proiectul să iasă așa cum mi l-am dorit, să fie ceva unic și natural”, a mai declarat Vasile Răzvan.

Zece camere

Pensiunea urmează să aibă zece camere pentru oaspeți, construcția având o suprafață de 320 metri pătrați. Conceptul aparține arhitectului Ileana Mavrodin și mai include ridicarea unui restaurant, amenajarea unui loc de joacă, a unui spațiu de recreere și a unor anexe. Totul luat din materiale pe care natura le pune la dispoziție în imediata apropiere. „Am avut deja și 200 de turiști pe sfârșit de săptămână. Foarte mulți oameni spun că vin de pe drum și sunt încântați de ceea ce văd, dar nu pot să bea și ei o cafea, un suc să-și tragă sufletul. De mâncare ce să mai spun, nu doar că nu găsesc aici, dar nici zonă nu e nimic. De la începutul verii o să deschidem noi un restaurant”, mai spune Vasile Răzvan.