Codrii prin care a cutreierat Eminescu și satele idilice din amintirile lui Ion Creangă au dat în icter! În Suceava, 73 de perimetre miniere s-au închis, lăsând în urmă halde de steril și iazuri de decantare toxice. Apele, frumos curgătoare cândva, sunt roșii ca sângele de la oxidul de fier

Cum treci de Gura Humorului, pe şoseaua ce uneşte Suceava de Câmpulung Moldovenesc, o coteşti la stânga şi, în vreo 20 de kilometri, ajungi la Ostra, unde, cândva, era vechea graniţă cu defunctul Imperiu Habsburgic. Însăşi numele comunei are o rezonanţă austriacă. Peisajul bucolic, din inima Bucovinei, este, însă, brusc sfâșiat imediat ce mai înaintezi un pic pe drumul betonat ce te scoate, hăt, tocmai la Holda, lângă Broşteniul unde Nică a lui Ştefan a Petrei i-a dărâmat, cu un bolovan, casa Irinucăi, cea cu caprele râioase. Pe mâna dreaptă, dai mai întâi de un taluz de zeci de metri înălţime – ce parcă stă să-ţi cadă în cap, iar pe stânga, cât vezi cu ochii, mormane de moloz ruginiu îţi zgârie retina. În acest Nagasaki bucovinean, dintre Munţii Stănişoarei, a funcţionat, zeci de ani, uzina de preparare a minerului cuprifer, ale cărui reziduri se află în iazul de decantare Tărnicioara, din spatele uriașului dig protector. și în alte câteva astfel de halde de peste dealuri. Care, când vine o viitură, mai dau pe afară. Şi poluează.

Peste Rarău, chiar în mijlocul comunei Fundu Moldovei, un alt taluz gigantic, crăpat de ploi în ravene uriaşe, îţi dă fiori. Protejează iazul de decantare botezat, straniu, Dealul Negru. Când suflă vântul dinspre vest, de dincolo de munţi, praful gălbui- roşiatic colorează straniu acareturile localnicilor. Iar turistul e alungat iremediabil de poluare. Unde mai pui că, la o rupere de nori, pândeşte un dezastru ecologic.

Iazul de steril Tărnicioara, cu un volum de opt milioane de metri cubi, este al doilea ca mărime din România și al treilea din Europa

Şi, nu, nu e vorba de drobul de sare de pe sobă. Ci de inconştienţa guvernanţilor. În mai multe rânduri, s-au adoptat HG-uri prin care s-au alocat fonduri pentru consolidare şi ecologizare. Banii, însă, n-au venit.

Cum e s-o ia la vale 1.000.000 de tone de steril

„Problema la iazurile astea ne este că poluează permanent… La ploi puternice se mai întâmplă. Marea problemă e stabilitatea lor. Atunci vorbim de risc, atât pentru oameni cât şi pentru natură. Gândiţi- vă ce înseamnă un milion de tone de steril cu metale grele şi cianuri, chit că e scăzut în concentraţie, s-o ia la vale pe un fir de apă izolat cum e pârâul Brăteasa!”, explică Anca Ionce, consilier superior în cadrul Agenţiei de Protecţie a Mediului Suceava. Femeia – de 55 de ani, inginer geolog la bază, a lucrat șapte ani în minerit la Vatra Dornei şi 18 ani a fost comisar la Garda de Mediu. I se spunea „doamna cu amenzile”.

Ioan Oros, de 54 de ani, este primarul Ostrei, după ce a fost ani la rând ofiţer fluvial. Fostul marinar de apă dulce, întors acasă după ce a „călcat” Dunărea de la Sulina la Regensburg, o completează pe specialistă: „Baiul e că, pe timp de secetă, după ce dă o ploaie zdravănă sunt niște <> de apă roșie, din iaz, în pârâul Brăteasa”. Primarul strânge din dinți: „În amonte mai este păstrăv. În aval, nu prea”. Se uită cu ciudă la apa roşie ca sângele proaspăt.

 

FOTO: La Tărnicioara, verdele se asortează cu ruginiul oxidului de fier

ADN-ul cuprifer de la Ostra

În 2006, la uzina de la Ostra, s-a încetat activitatea de preparare a minereului cuprifer. Comuna avea 3.100 de locuitori, dar la uzină munceau 5.000 de suflete adunate de pe toată valea: Ostra, Stâlpiceni, Frasin, Gura Humorului şi din zona Humorului. „Că Dumnezeu ne-a înzestrat cu iazurile astea de decantare e o temere, o pacoste și tot ce se poate! Mineritul aici n-a fost bun decât că dădea locuri de muncă”, dă din umeri marinarul bucovinean. Edilul susţine că dacă exploatările de minereu de cupru continuau, poluarea era ţinută sub control: „Problema majoră este ecologizarea zonei unde a fos <>”. După ce s-a închis totul, o firmă privată din Hunedoara – Turnovi – a cumpărat tot amplasamentul de la lichidatorul judiciar. Au dărâmat toate clădirile fostei uzine, au strâns fierul vechi, l-au vândut și au plecat. A lăsat în urmă grămezi uriașe de moloz ruginiu. Ca un Stalingrad însângerat, din ’43. În picioare a mai rămas doar coşul fostei centrale termice. Spiralat ca ADN-ul. Primarul oftează: „E frumos!”.

Vântul și colmatarea

Iazul Tărnicioara este în curs de ecologizare. Pe hârtie. În prezent, iazul, proprietate a Ministerului Economiei, se află în custodia unei entități numită Conversmin. Un fel de îmbălsămător de cadavre industriale. „Conversmin mi-a zis că s-au alocat, între 2013 și 2015, 35% din fondurile totale. Au lucrat un pic și gata. Necazul e că mai plouă şi s-au degradat din lucrările de reabilitare...”, dă din umeri, neputincios, primarul Oros. Anca Ionce îl completează, tehnic: „Se colmatează bazinele de colectare a aluviunilor din spatele iazurilor, patru la număr, ceea ce duce la destabilizare!”. Iazul arată ca o plajă. Vântul, când se încordează un pic mai tare, împrăştie praful de steril în livezile oamenilor, pe păşunile alpine şi pe terenurile agricole.

„L-a apucat nebunia, după 21 de ani!”

Tehnic vorbind, situaţia celor patru iazuri de la Ostra e „roşie”. De Tărnicioara am vorbit. Iazul Valea Străjii e pe punctul de a fi ecologizat, dar nu s-a făcut nimic. Iazul Ostra A,B,C, cel mai vechi, din anii 1965-1972, e singurul complet înierbat. „Aici, natura şi-a cam făcut singură treaba”, se uită unul la celălalt cei doi. A mai rămas cel mai mic, Poarta Veche, în conservare şi din 1975. Dar e cel mai năbădăios. În 2005, pe 8 mai, în urma unor ploi, s-au reactivat nişte izvoare din amonte, s-a acumulat apă pe <> și s-a rupt o bucată zdravănă din taluz. Drumul județean DJ 177A a fost acoperit cu sterilul care a ajuns până pe malul pârâului Brăteasa. „L-a apucat nebunia după 20 de ani!”, face haz de necaz, primarul. Lângă uzină, parcă lovită de o bombă termo- nucleară, e un deal de concentrat de pirită. „Pe ăsta, deşi e plătit, nu-l mai ia nimeni d-aici”, dă din mână a lehamite Ioan Oros. Locul unde Tărnicioara se varsă în Brăteasa, la confluenţa pâraielor, e numit de localnici „Tunelul timpului”. Apa Brătesei curge limpede până ce, dintr-odată, unde se amestecă bolborosind cu soră-sa, ajunge pe un pietriş roşu. Culmea, apa e potabilă, doar pietrele rămânând vopsite după dverserile din anii trecuţi. „Cam la doi-trei ani, se întâmplă ceva”, socotește fostul marinar. Praful de steril abandonat chiar pe marginea drumului e barbotat de vânt în apa Brătesei. O fabrică de acid sulfuric în aer liber.

 

 

Prefectul de Suceava: „Nu discut ce face Guvernul!”

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, e depăşit de situaţie. „CJ n-are competenţă asupra acestor perimetre poluate istoric. Statul nu a obligat atunci când a concesionat sau a exploatat aceste terenuri, repunerea lor în drepturi faţă de natură. Companiile exploatatoare au avut profituri foarte mari și nicio obligație în sensul ecologizării”, arată Nechifor cu degetul către statul român.

Prefectului Constantin Harasim, fost şef al Gărzii de Mediu Suceava timp de cinci ani, îi e frică să spună că pe toţi guvernanţii i-a durut în fund de ecologizare! O dă de gard, cu limbaj de politruc: „Acum 25 de ani, Suceava a fost un judeţ cu exploatări miniere de importanţă maximă. Azi avem deficienţe în conservarea şi redarea lor cadrului natural. Au fost inițiative guvernamentale, dar dinamica lor și alocarea de fonduri n-au fost pe măsură. La Tărnicioara s-a distrus necontrolat, dar cu profit! La Fundu Moldovei, Dealu Negru nu a fost introdus în peisajul natural. Toate guvernele au promis, dar n-au dat bani. Ca prefect, nu discut prioritățile Guvernului, oricare ar fi ele!”.

Autoritățile de mediu acuză: „Ecologizare doar pe hârtie!”

Garda de Mediu Suceava a dat sancțiuni atât entității conservante „Conversmin”, cât și noului proprietar, firma hunedoreană Turnovi, care trebuiau să se ocupe de ecologizare. „I-a interesat doar fierul vechi! Ce au lăsat în urmă poate fi platou de filmare pentru un film de groază. S-au dat HG-uri pentru închiderea minei și pentru ecologizare, dar banii n-au venit”, dă din umeri comisarul Constantin Huțupaș. Mai trage un semnal de alarmă: „La Tărnicioara sunt probleme cu lucrările că, neterminate, au început să se degradeze. Grav este și în alte părți! Vedem...”. Iluță Cocriș, directorul adjunct al Agenției de Protecție a Mediului Suceava, are 26 de ani vechime și știe problemele ca nimeni altul. „Aceste <> miniere sunt un factor major de risc, în cazul unor accidente, viituri, ruperi de nori sau cutremure! În Suceava au fost 73 de perimetre miniere. Au rămas, în urmă, 192 de halde de steril, cu o suprafață de 280 de hectare. Unele sunt contaminate istoric. Responsabil este statul care a emis 11 HG-uri pentru închiderea lor. S-au dat, pentru ecologizare și siguranță, la Tărnicioara și Fundu Moldovei, circa 32,4 milioane de lei. Pe hârtie!”.

Cetăţuia cu otravă de pe valea Moldovei

„Când e vânt, intră praful în casă şi prin geamuri! Afectează şi la grădină şi animalele... Se bagă <<șperla>> asta și-n mâncare! Când e furtună, e necaz mare. Problema critică e pulberea de siliciu care e suflată de vânt. Şi aici, la munte, sunt curenţi de aer...”, se uită cu obidă Dorel Ţâmpău, viceprimarul din Fundu Moldovei, la taluzul Dealului Negru, crenelat cu crevase asemenea unei cetăţi ca din filmele cu Harry Potter. „Se îngălbenesc frunzele la ceapă și pătrunjel. Nu se face nici dovleacu’... și nici cartofii!”, se plânge Eugenia Târnoveschi, a cărei casă stă fix sub digul iazului. Barbatul ei a lucrat la „minieră” 30 de ani şi a ajuns acum tăietor de lemne. Nea Fane Mihalache, de 65 de ani, şi el fost miner, dă soluţia pe loc. „Trebuia să pună glie cu iarbă! Când vine ploaia, te uiți la el cum îl taie și se murdărește apa Moldovei. Se face galbenă toată”, povesteşte bătrânul. Singura speranţă a zonei defavorizate e turismul. Dar oamenii fug ca de dracu’ când văd înfricoşătorul taluz, de 50 de metri înălţime. Viceprimarul Ţâmpău, de asemenea fost miner, decretează: „Dacă nu se ecologizează, turismul moare!”.

Bani s-au dat, dar n-au ajuns unde trebuie

Iazul de decantare din Fundul Moldovei a rămas aşa după închiderii uzinei de preparare a minerului cuprifer, în 2003. Din cei 4.500 de locuitori, o mie lucrau în minerit. „Cam toţi au plecat în străinătate”, se încruntă vicele.

Au fost deversări, în urma ploilor. Ultima oară, în 2010, când s-a scurs noroiul de steril prin ravenele taluzului şi au poluat apa Moldovei. „La o rupere de nori, poate s-o ia la vale și ferească Dumnezeu!”, se închină Dorel Țâmpău. Imediat după aia, s-a dat o HG prin care s-au alocat bani de la bugetul statului şi de la fondul de mediu. Până în 2014, nu s-a întâmplat nimic. Abia în decembrie, o nouă HG a modificat- o pe prima şi a dat alt termen. Tot nimic. Anca Ionce adaugă: „În martie trebuiau să înceapă lucrările…”. Femeia priveşte lung către taluz: „Dintre toate iazurile de decantare din ţară, ăsta e cel mai ieftin de ecologizat. ”.

 

Urmăriți Evenimentul zilei și, într-unul din numerele viitoare, veți afla dezvăluiri uluitoare despre alt caz de otrăvire a României.