Editura Evenimentul si Capital

Bute s-a despărțit de antrenorul Larouche!

23_Bute_OC_01
Autor: | | 0 Comentarii | 577 Vizualizari

Cei doi colaborau de mai bine de 10 ani.

Lucian Bute s-a despărțit de antrenorul Stephan Larouche, cu care lucra de mai bine de 10 ani, a anunțat presa canadiană, citată de Mediafax. „Cred că, pentru binele lui Lucian, este mai bine să mă retrag. El are 34 de ani şi nu mai are multe meciuri de jucat. Cred că trebuie să facă totul pentru a încerca să-şi rezolve problemele care îl fac să nu mai fie pugilistul care era. Inclusiv să schimbe antrenorul”, declarat Larouche, într-o conferință de presă. Antrenorul l-a anunţat pe Bute că a luat această decizie miercuri dimineaţă, cu puţin timp înainte de conferinţă. Însă, potrivit presei canadiene, separarea era mai mult ca sigură, mai ales după eşecul lui Bute în meciul cu Jean Pascal, din ianuarie. La rândul său, Lucian Bute a subliniat că şi-ar fi dorit să continue cu Larouche, dar înţelege decizia acestuia şi îşi va căuta un nou antrenor. „Încă îmi place boxul. Cred că Lucian Bute nu a spus tot ce era de spus în box”, a declarat Bute. Bute şi Larouche colaborau din 2003, românul apărându-şi de nouă ori titlul mondial sub conducerea antrenorului canadian.



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Alte sporturi

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 18:22 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate