BOX. S-a stabilit DATA DISPUTEI dintre Lucian Bute și James De Gale

BOX. S-a stabilit DATA DISPUTEI dintre Lucian Bute și James De Gale

Lucian Bute va urca din nou în ring, în încercarea de a-și recupera centura IBF la categoria supermijlocie, pe care a pierdut-o în mai 2012 în faţa britanicului Carl Froch.

Așadar, pugilistul gălățean va întâlni și de atceastă dată un adversar din Marea Britanie. Este vorba despre James De Gale, deținătorul centurii IBF, pe care și-a dobândit-o după retragerea lui Carl Froch, în urma unui meci câștigat în luna mai, după o victorie cu Andre Dirrell. În vârstă de 29 de ani, britanicul De Gale are în palmares 21 de victorii, dintre care 14 obţinute înainte de limită şi o singură înfrângere.

Lucian Bute și James De Gale se vor lupta pe tărâm canadian, la Qebec, pe 28 noiembrie, acesta fiind un avantaj de partea românului. Cei doi pugiliști împart același impresar, Al Hamroun, care este în prezent și cel mai influent personaj din lumea sportului cu mănuși. 

Pentru meciul de la Quebec, De Gale și Bute vor primi câte 1,5 milioane de dolari. Lucian Bute a fost campion mondial la categoria supermijlocie, unde a deţinut centura IBF 4 ani şi jumătate, timp în care şi-a apărat-o de 9 ori, până la înfrângerea cu Froch, din mai 2012. Gălăţeanul are în palmares 32 de victorii, dintre care 25 obţinute înainte de limită şi două înfrângeri. 

Ne puteți urmări și pe Google News