Borbely condamnă tăierile ilegale de copaci din Târgu Mureş

Borbely condamnă tăierile ilegale de copaci din Târgu Mureş

Ministrul mediului, Laszlo Borbely, a criticat astăzi tăierile ilegale de copaci din Târgu Mureş, care s-au făcut fără aviz de la Primărie.

„Ca cetăţean al oraşului Târgu Mureş asist de ani la unele tăieri ilegale de copaci şi am încercat cu toate mijloacele posibile să înţeleg cum se fac aceste tăieri şi pe baza căror decizii pentru că este atributul exclusiv al primăriei. Este important să avem o atitudine civică şi acest tip de acţiuni trebuie oprite”, a atras atenţia ministrul. Asta în contextul în care 2011 este Anul Internaţional al Pădurilor. „Trebuie să punem umărul şi să facem mai mult decât ceea ce înseamna această protecţie. Legea trebuie respectată. Atunci când în plan ai 2 copaci propuşi pentru tăieri şi tai de fapt 8 copaci, înseamnă că există o problemă. Este evident că în acest caz a fost un abuz şi o ilegalitate”, a mai spus ministrul, potrivit unui comunicat de presă de la Ministerul Mediului. El s-a întâlnit cu angajaţii Primariei şi ai reprezentanţilor autorităţilor de mediu de la nivel naţional, local şi regional, pentru a analiza situaţia provocată de tăierile de copaci fără aviz din partea comisiei de avizare a tăierilor din cadrul Primăriei.   „Cea mai importantă concluzie pentru mine este că acest tip de acţiune nu se va mai întâmpla”, a conchis acesta.