Blaga, despre preşedinţia Senatului: "Să vină PSD-ul cu un om la locul lui şi să preia că noi îl votăm atâta timp cât Tăriceanu nu îşi face datoria"
- Andreea Udrea, consultant politic
- 9 aprilie 2016, 14:42
Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, azi, la Alba Iulia, că liberalii nu-şi doresc preşedinţia Senatului şi că PNL ar vota un om al PSD, atâta timp cât Tăriceanu nu îşi face datoria.
Vasile Blaga a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că nici el, nici Teodor Atanasiu nu-şi doresc preşedinţia Senatului, însă doresc să-l schimbe pe Călin Popescu Tăriceanu pentru că nu îşi face datoria.
”O vrea Atanasiu preşedinţia Senatului, o vrea Blaga preşedinţia Senatului? Şi am declarat foarte clar, nici eu, nici Atanasiu nu ne dorim preşedinţia Senatului. Şi nici nu vom candida pentru preşedinţia Senatului. Să vină PSD-ul cu un om la locul lui şi să preia că noi îl votăm atâta timp cât Tăriceanu nu îşi face datoria”, a afirmat Blaga, potrivit Mediafax.
Copreşedintele PNL a mai adăugat că liberalii au strâns semnăturile pentru demiterea lui Tăriceanu şi doresc să-l schimbe ” în fiecare secundă ” pentru că este de un ”populism deşănţat”.
”Noi dorim să-l schimbăm din fruntea Senatului pe domnul Tăriceanu şi vrem în fiecare secundă, din cu totul alte motive. Domnia sa este de un populism deşănţat. Acţiunile domniei sale faţă de justiţie le vedeţi în fiecare zi. Dacă le-ar face de la sediul ALDE, nicio problemă, este un preşedinte de partid, partidul are propria abordare faţă de stat, faţă de instituţiile statului”, a mai precizat Blaga.
Blaga a mai spus că Tăriceanu se foloseşte de Senat pentru a-şi promova ideile şi partidul.
Copreşedinţii PNL, Vasile Blaga şi Alina Ghorgiu, se află, sâmbătă, la Alba Iulia, pentru a participa la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL din judeţ.