BILEȚEUL LUI KOVESI! Șefa DNA criticată de judecători pentru recțiile din CSM

BILEȚEUL LUI KOVESI! Șefa DNA criticată de judecători pentru recțiile din CSM

Judecătoarea Adina Daria Lupea, din Cluj, susține că ce a spus șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, în fața membrilor CSM sunt lucuri care sfidează normalul și intră într-o altă sferă, cea a nebuniei. Aceasta explică că felul în care DNA a recționat la controlul efectuat de Inspecția Judiciară, după 10 ani, este ”moartea Justiției”

”Stop. Deci va rog eu, stop din nebunie până nu mi se întunecă şi mie mintea şi vin cu bilețele. Mă uităm ieri aşa că dintr-un alt film, că dintr-o altă viaţă la o secţie întreagă de procurori superiori (am înţeles că sunt din DNA) înşiraţi toţi la mustaţă să pună la punct o mizerabilă de inspecţie judiciară care a îndrăznit să îi încalce. Continui să mă uit că tută că se pare că o sinapsa de a mea nu mai funcţiona. Păi în ce ţară trăim, în ce sistem? Adică toată cealaltă lume a justiţiei, toate instanţele, parchetele, pot fi cercetate, controlate şi nu a ieşit niciun scandal? Păi e posibil? Îmi dau seama că am înţeles greşit. Mă mai frec o dată la ochi. A, era un bileţel uitat. Un nenorocit de bileţel ce conţinea nişte numere de dosare.Greşit. Deci Inspecţia caută acolo gândăci, materiale explozive, praf printre holuri, doamne fereşte să caute dosare că noi lucrăm cu aciddezohiribonucleic. Să ne ferească sfântul de vreun dosar. Tot mai mută, urmăresc în continuare. Nimic nu e imputabil. Am făcut noi, DNA (să ne înţelegem , o structura a statului de drept, formată din procurori nu din supermani) o analiză şi nenorocitele de instanţe, alea insensibile, au încălcat legea flagrant dacă au dat o achitare. Începe să mă ia o uşoară durere de cap. Aşa, uşoară...Mă întreb, tot fără sinapse, de ce un Ministru stă şi explică, de ce o secţie întreagă de procurori stă drepţi şi devine durerea de cap tot mai intensă. Încerc să mă adun să va spun în cuvinte simple. DNA e o structura simplă de parchet, că toate celelalte, că DIICOT, că şi ceilalţi procurori. Că şi noi. Va mai amintiţi de noi? Noi suntem instanţele de judecată, acelea care decidem inclusiv asupra măsurilor luate de DNA. Nu DNA arestează, DNA nu e un extraterestru venit să curate lumea de toţi nenorociţii, începând cu noi care dăm achitări. Am aşa o senzaţie uşoară de vertij, că s-a răsturnat lumea cu capul în sus, deja nu mi se mai pare anapoda că trei colegi judecători pe care îi cunosc şi zău nu pricep nimic, votează strategii, avize negative şi acuma mai nou detaşări pe viaţă. Astea ştiu sigur că sunt împotriva propriilor convingeri şi de aceea cred că deja votul lor a încetat să fie demult liber. Eu am aşa, că o naivă , o întrebare? O merită majoritatea asta sacrificarea ta? Dar să revenim, fraţilor, A fost un control la DNA, după 10 ani. Un control al Inspecţiei. Aruncăm şi inspecţia în aer pentru câţiva oameni în ţară asta? O să jelim toţi lângă un bileţel? Că dacă da, anunati-mă când să mă duc la pompe funebre!”, scire magistrata despre cum a fost ședința CSM în care Laura Codruța Kovesi și-a expus punctul de vedere.

 

Ne puteți urmări și pe Google News