Editura Evenimentul si Capital

Balena Albastră, un fake news cu consecințe înfiorătoare. Interviu cu un licean, salvator al ”balenelor albastre eșuate”, adică al tinerilor care sunt dispuși să execute provocările ”curatorilor”

Poza de profil a tinerilor Antia Balena Albastră
Autor: | | 19 Comentarii | 35222 Vizualizari

Interviu cu un licean, salvator al „balenelor albastre eșuate”

Există jocul „Balena Albastră”? Sau, mai bine spus, mai există acest joc, după ce, pe 15 noiembrie 2016, a fost arestat presupusul său inventator, Fillipp „Vulpoiul” Budeikin? Majoritatea experților spun că nu mai există, că e un fake news. Dar – atenție! – un fake news care are consecințe nebănuite. După arestarea administratorului celebrului grup #F57, pare să se fi produs o isterie în masă. Mii de tineri – numărul nu este deloc exagerat – postează hashtagurile „Balenei Albastre”.

„Balena Albastră”- reversul ororii. Da, există și un reveres al înfiorătoarei provocări de a te sinucide. Pe Internet au apărut salvatorii adolescenților care postează hashtagurile. Cel pe care l-am contactat și mi-a răspuns are pseudonimul „Anti Balena Albastră”. Spune că e elev în clasa a X-a, la un liceu din Republica Moldova și nu am de ce să îl contrazic sau să-l verific, atâta timp cât această identitate îi permite să se apropie de „subiecții” săi.

Salvatorii balenelor albastre

Ce face un salvator al tinerilor care eșuează, asemenea balenelor albastre care se „sinucid” ieșind pe țărm? În primul rând identifică tinerii care-și pun hashtagul criminal pe profil, apoi îi abordează, sperând să-i convingă. Pe cei care bravează – dar care, inconștient, răspândesc „moda” îi conving că fac o prostie. Pe cei care chiar speră să fie contactați „administratorii- curatori” îi ajută să... nu-și mai dorească moartea.

Soluția psihologică e simplă, dar genială. Studiile după cazul „Vulpoiului” arată că adolescenții ajunși în joc tocmai de asta au nevoie, de atenție. Ori „salvatorul” asta oferă: expune profilul cu hashtagul, caută prietenii, părinții, îl pune pe tânăr în centrul unei vâlve. Apoi „cazul” e preluat de profesioniști, dar criza trece.

Mai jos e o discuție pe larg cu un astfel de salvator de „balene” eșuate.

Ce a descoperit el - și, verificând mai multe siteuri, am văzut că așa e – e interesant. După prăbușirea jocului – spre deosebire de Anti Balena Albastră, specialiștii netului spun că nu există acum un „centru” al curatorilor – mii de adolescenți au început să posteze mesajul care cheamă la joc. Au apărut și curatorii. Ce sunt ei? Sunt cei care transmit ordinele/provocările mortale.

Falșii curatori – noul pericol

Poliția rusă l-a numit pe Fillipp „administratorul jocului”. Cei care au jucat îi numesc „călăuze”, cei care-i ghidează pe calea de 50 de zile spre moarte. Acum ei sunt numiți „curatori”. Așa cum au apărut tinerii care postează, au apărut și falșii curatori. Tipi care – fără a avea vreo legătură cu serverul de pe care a început jocul în 2013 – se distrează pe seama adolescenților depresivi. Niște criminali la fel de periculoși ca originalul, mai ales că sunt mai greu de depistat.

Vestea că „bântuie” curatori fake a adus după sine încă o modă: toți cei interesați știm deja lista cu cele 50 de provocări, de la scrijelirea balenei pe piele la aruncatul în fața trenului sau saltul în gol de pe blocuri. Lista este, de fapt, un extras dintr-o carte scrisă de o adolescentă dereglată.

Pentru a-și convinge eventualele victime, cei care se prezintă drept curatori au găsit o nouă metodă – care transpare și din ce spune „salvatorul de balene”: alte două liste noi de provocări care, chipurile, sunt cele adevărate.

Pe scurt: jocul inițial, #F57 ar fi dispărut odată cu arestarea din noiembrie, dar povestea a incitat mințile adolescenților, fie că se cred jucători, fie că se dau curatori. Mai jos este o posibilă soluție de depistare a lor.

Încă un amănunt, autoritățile din Republica Moldova iau foarte în serios campania de informare a publicului privind aceste evenimente, fără să producă panică. Și acest lucru răzbate din discuția cu „co-chatuitorul” meu din noaptea de joi spre vineri.

Identitatea Anti Balenei Albastre

Anti Balena Albastră mi-a trimis un profil despre care spune că e al lui. Într-o poză sunt doi puști blonzi, un băiat subțire alături de o fată care parcă luminează o fotografie „photoshopată” în sepia. O culoare din trecut și poate, cu ceva străduință, va fi una din viitor. Prezentul îmi pare sumbru, dar cu o rază de speranță. Raza e blondă. E bine să știi că un puști crede că balenele albastre pot fi salvate și după ce eșuează pe țărm. După ce parte din materialul ăsta a apărut pe siteul evz.ro. Anti Balena Albastră m-a contactat din nou și mi-a spus că-i pot da identitatea. Dar au apărut știrile despre cazul de la Timișoara, cel cu amenințările la adresa familiei unei fete de 13 ani. E real sau nu? Când e vorba de prevedere, nu mai are importanță ce crezi, ci de a elimina orice risc, așa că am decis să-i las lui oportunitatea de a se prezenta.



Cele două noi valuri ale isteriei

Anti: Salut.Cu ce te putem ajuta? NOI SUNTEM CONTRA JOCULUI.

EU: Și noi. Mă poți ajuta explicându- mi mai multe.

Anti: Salut, Alecu ! Ok, la ce ziar lucrezi?

Îmi trimite imediat, în câteva secunde, textul care urmează. E bun, pentru cei care află acum de cumplitul joc „Balena Albastră”.

Anti: Prima apariție a jocului „popular” a fost înregistrată în primăvara anului trecut, atunci, în rețea au apărut informații despre aceste grupuri și o serie de sinucideri în spațiul CSI. Un nou val de interes pentru aceste jocuri a fost înregistrat la începutul anului 2017. Statistica motorului de căutare Google denotă că au fost două explozii de activizare: una mai puțin intensă, în zilele de: 20 ianuarie și una foarte intensă – în primele zile ale lunii februarie. Anume în aceste zile au început să apară postări frecvente pe rețelele de socializare cu tag-uri legate de joc.

Am 16 ani și lupt pentru salvarea jucătorilor

Anti: Evenimentul zilei. Suntem onorați să colaborăm cu acest ziar.

EU: Voi fiind cine? Sau ce? Am văzut că voi căutați tineri care participă la joc.

Durează până răspunde.

Eu: Mai ești online?

Anti. Eu sunt un tânăr elev din Republica Moldova, am vârsta de 16 ani. Mă numesc Valentin și lupt pentru salvarea jucătorilor din acest joc. Principalul nostru (nu știu cum sa spun), dar îți explic, adică noi luptăm pentru a scoate tineri din acest joc,încercăm să îi impedicăm să se joace. Și luptăm pentru stoparea acestui joc.

Eu: Știi pe cineva care chiar joacă?

Anti: Primim zilnic informații despre zeci de persoane care sunt suspecte că joacă.

Eu: Și ai reușit să confirmi vreuna? Nu mă înțelege greșit, apelul tău imediat ce apare un mesaj cu hashtagul e foarte bun, poate alertează pe cineva. Dar sunt jucători sau doar bravează?

Anti: Desigur că am reușit să scoatem adolescenții din acest joc.

EU: Pe bune?

Anti: Da.

EU: Te deranjează să îmi dai un exemplu?

Anti: La moment, noi suntem 2 persoane în echipa pa-ginii. Eu, Valentin, și să spunem colega mea Ecaterina. Și avem și câțiva voluntarii. (10+) Zilnic primim mesaje că persoane vor să intre la noi ca voluntari, dar mulți doresc doar să ne încurce.

Eu: Adică voi chiar ați găsit tineri care joacă?

Anti: Deci ce dovezi dorești? Că am scos din joc sau să nu intre în joc?

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate