Avocaţii lui Omar Hayssam cer instanţei să constate că unele infracţiuni de care e acuzat s-au prescris
- Ionel Stoica
- 10 martie 2014, 19:04
Avocaţii lui Omar Hayssam au cerut, luni, instanţei Tribunalului Bcureşti să constate că unele infracţiuni de care este acuzat sirianul, respectiv de înşelăciune în formă continuată, de iniţiere a unui grup infracţional organizat şi de complicitate la tentative de înşelăciune, s-au prescris.
"În cauza de faţă este necesar a se stabili limitele de pedeapsă aplicabile legii mai favorabile, iar apoi, pornind de la maximul astfel determinat să se identifice legea penală mai favorabilă în privinţa prescripţiei speciale", a spus avocatul Mihai Mareş, la Tribunalul Bucureşti, unde s-a judecat un nou termen în dosarul cunoscut sub numele de "Manhattan".
Potrivit apărătorului lui Omar Hayssam, cele trei infracţiuni s-au prescris în anul 2011.
De asemenea, avocatul Mareş a înaintat şi o cerere de schimbare a încadrării juridice pentru infracţiunea de complicitate la delapidare în formă continută.
"Având în vedere intrarea în vigoare a noului Cod penal, vă solicităm să schimbaţi încadrarea juridică şi să aplicaţi limita mai favorabilă de pedeapsă, respectiv în cazul delapidării care a produs consecinţe deosebit de grave, închisoarea de la trei la 10 ani şi şase luni", a spus avocatul lui Omar Hayssam.
Mai mult, Mareş a precizat că în cazul lui Hayssam nu mai este necesară prelungirea mandatului de arestare preventivă, pentru că el a fost deja condamnat în alte dosare.
"La fiecare termen sunt din ce în ce mai convins că sunt nevinovat. Sunt acuzaţii aduse fratelui meu şi de care sunt şi eu acuzat, chiar dacă nu am nicio legătură", a spus Omar Hayssam la Tribunalul Bucureşti.
La termenul de luni au fost audiaţi cinci martori, urmând ca în 24 martie să mai fie audiate alte cinci persoane.
Sirianul Omar Hayssam a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în octombrie 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, cumnatul său, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, fiind acuzaţi de înşelăciune şi delapidare, prin intermediul unui grup de firme, numit "Manhattan".