AUDIERI în DOSARUL REVOLUȚIEI din 1989. Peste 6000 de persoane vor fi aduse la PARCHET pentru a fi AUDIATE
- Andrei Arvinte
- 6 iunie 2018, 12:17
Procurorii militari vor face audieri în Dosarul Revoluției. În următoarea perioadă, aproape 6.000 de persoane urmează să fie chemate la audieri, în calitate de părți vătămate și părți civile, în dosarul „Revoluției” din 1989.
La aproape 29 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, când 1142 de oameni au murit împușcați și peste 3.000 au fost răniți, procurorii militari au precizat că fac verificări pentru a identifica toate persoanele ucise sau rănite în perioada în care au fost înlăturat de la putere Nicolae Ceaușescu.
„În perioada imediat următoare, procurorii militari vor proceda la audierea persoanelor vătămate, părţilor civile ori a succesorilor acestora. Având în vedere obiectul cauzei, respectiv infracţiunile contra umanităţii prev. de art.439 din Codul penal, săvârşite în perioada 17 – 31 decembrie 1989, în prezent se fac verificări pentru identificarea tuturor persoanelor care, în perioada anterior menţionată, au fost ucise sau rănite, au suferit vătămări fizice sau psihice ori au fost private de libertate într-un mod grav, pentru identificarea succesorilor acestora, dacă este cazul, precum şi a domiciliilor lor actuale. Toate persoanele vătămate, părţile civile ori succesorii acestora vor fi citate la sediile parchetelor militare din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara sau la inspectoratele judeţene de poliţie din judeţele în care acestea îşi au domiciliul, respectiv la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Audierile vor fi făcute de către procurorii militari sau organele poliţiei judiciare, în baza ordonanţelor de delegare emise de către procurorii militari de la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a anunţat miercuri procurorul militar Marian Lazăr, în cadrul unei declaraţii de presă.