Atenție, șoferi! Blocaje pe cele mai populare drumuri din țară

Atenție, șoferi! Blocaje pe cele mai populare drumuri din țară

Compania Națională de Autostrăzi va continua montarea de parapet rigid, din beton, pe cel mai circulat drum din țară: DN1. Din cauza lucrărilor, benzile centrale vor fi blocate, nu se va circula pe ele, așa încât mașinile vor avea la dispoziție doar câte două benzi, pe fiecare sens de mers, a anunțat, ieri, CNADNR.

Parapetele vor fi montate pe raza localității Otopeni. CNADNR nu a precizat cât vor dura lucrările, menționând doar că în zilele de sărbători legale nu se va lucra.

Transalpina și Transfăgărășan, blocate marți și miercuri

De asemenea, zilele viitoare, circulația va fi afectată și pe Transfăgărășan și Transalpina, cele mai cunoscute trasee montane auto din România. Astfel, marți, 30 august, circulaţia va fi închisă/deschisă alternativ, pe perioade de timp de câte 20 de minute, pe Transalpina, a anunțat CNADNR. În această zi, pe cunoscutul drum montan se va realiza „un material foto/video static și dinamic. Porțiunea afectată va fi între km. 42+000 - km. 44+000, iar intervalul orar în care vor avea loc restricțiile este 10-19.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și circulația pe Transfăgărășan va fi blocată, în aceeași manieră, însă pe data de 31 august, adică miercurea viitoare. Intervalele orare în care vor avea loc restricțiile sunt 09.00 - 15.00 ( pe sectorul cuprins între km. 112+000 - km. 114+000) şi 15.00 - 19.00 ( pe sectorul de drum cuprins între km. 118+000 - km. 120+000)