ATENTAT la o ȘCOALĂ, soldat cu 47 de morți și 79 de răniți

ATENTAT la o ȘCOALĂ, soldat cu 47 de morți și 79 de răniți

Patruzeci şi şapte de elevi şi-au pierdut viaţa și 79 au fost răniți, azi, în explozia unei bombe într-o şcoală din Potiskum, oraş în nord-estul Nigeriei.

Explozia de la colegiul din Potiskum, statul Yobe, s-a produs în momentul în care elevii erau adunaţi, ca în fiecare dimineaţă, în curtea şcolii, înainte de începerea cursurilor, relatează agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

„Elevii erau adunaţi pentru reuniunea de dimineaţă şi la un moment dat, pe la ora 07:50 (06:50 GMT), ceva a explodat în mijlocul lor, făcând un zgomot puternic”, a declarat unul din profesori, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Iniţial, bilanţul comunicat de poliţie a fost de cel puţin 20 de morţi şi zeci de adolescenţi transportaţi la spital.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Prioritatea noastră este de a-i salva pe cei răniţi, nu ştim acum care este numărul exact al victimelor”, a precizat sursa menţionată.

Atentatul nu a fost revendicat, dar autorităţile cred că atacul a fost comis de gruparea islamistă armată Boko Haram.

De la începutul insurecţiei lor, în 2009, islamiştii, care doresc crearea unui stat islamist în nordul Nigeriei, au comis numeroase atacuri împotriva şcolilor, care, în opinia lor, oferă o educaţie influenţată de valorile occidentale.

În februarie, indivizi înarmaţi au deschis focul şi au lansat explozivi în dormitorul unui internat din Buni Yadi, tot în statul Yobe, ucigând 40 de adolescenţi.

Yobe este unul din cele trei state unde acum un an şi jumătate a fost instituită legea marţială ca urmare a atentatelor sângeroase comise de Boko Haram.