Șase „tricolori” au rămas fără bani, după ce au fost jefuiți în hotel

Șase „tricolori” au rămas fără bani, după ce au fost jefuiți în hotel

Chiar în timpul unui antrenament efectuat în holul hotelului „Rixos” din Astana, jucătorii naționalei României au fost prădați de hoți.

Șase „tricolori” (din totalul celor 25 jucători din delegația noastră) au fost lăsați fără bani și obiecte personale de valoare în timpul stretching- ului condus de selecționerul Christoph Daum.

Toșca, cel mai păgubit

Alin Toșca, Nicușor Stanciu, Bogdan Stancu, Ovidiu Hoban, Steliano Filip și Eric Bicfalvi sunt cei care au căzut pradă hoților în Kazahstan. Lui Toșca i s-a furat suma de 250 de euro, în timp ce paguba celorlalți „tricolori” furați a fost „doar” de 100 de euro. Au mai fost furați și lei, dar și ruble, o tabletă și un parfum. Oficialii naționalei au luat rapid legătura cu șefii hotelului, iar aceștia din urmă i-au informat pe „tricolori” că se vor uita pe camerele de supraveghere și că vor deschide o anchetă, în legătură cu acest incident.

În schimb, măsurile de securitate au fost sporite la stadionul din Astana. Cu trei ore înainte de startul partidei Kazahstan - România, o brigadă a Departamenului Antitero a verificat incinta arenei.