Armata franceză trimite „cavaleria” în Golful Persic împotriva Statului Islamic

Armata franceză trimite „cavaleria” în Golful Persic împotriva Statului Islamic

Portavionul francez Charles de Gaulle şi grupul său naval se pregătesc să plece în regiunea Golfului, unde ar urma să participe la luptele împotriva grupării Statul Islamic, anunţă site-ul de specializat "Mer et marine", preluat de AFP.

Până în prezent, notează AFP, informaţia nu a fost confirmată de Palatul Elysée, de statul major al armatei sau de serviciul de comunicare al Marinei.

Conform site-ului citat, în general bine informat privind evoluţiile din domeniu, plecarea grupului aeronaval al urma să fie anunţată oficial cu prilejul discursului dedicat forţelor armate pe care preşedintele François Hollande urmează să-l prezinte la 14 ianuarie, la bordul navei, în largul portului Toulon.

Pentru desfăşurarea ceremoniei este prevăzut ca portavionul să ridice ancora din Toulon în ajun, la 13 ianuarie. Conform unor surse concordante apropiate dosarului, misiunea portavionului şi a navelor care îl însoţesc, printre care şi un submarin de atac, ar urma să dureze până la jumătatea lunii mai, mai scrie agenția franceză, preluată de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit site-ului "Mer et marine", portavionul Charles de Gaulle şi cele circa 30 de avioane pe care le are la bord, printre care şi aparatele de vânătoare Rafale, urmează să se poziţioneze în Golful Persic, unde urma să participe la campania de bombardamente aeriene ale alianţei internaţionale conduse de SUA împotriva forţelor jihadiste ale grupării SI.

Franţa, care participă la această campanie doar în teatrul de operaţiuni din Irak, dispune în prezent în regiune de nouă avioane Rafale, de un avion de realimentare C135, de un avion de detecţie şi control aeropurtat E-3F Awacs şi de un avion de patrulare maritimă Atlantique 2.